CTP a spus-o direct: „O să lase o pată greu de şters pe imaginea lui Ilie Năstase”

CTP a spus-o direct: „O să lase o pată greu de şters pe imaginea lui Ilie Năstase”

Cristian Tudor Popescu consideră că absenţa lui Ilie Năstase la următoarele meciuri din Fed Cup poate afecta echipa României din punct de vedere emoțional.

urnalistul sportiv este de părere că Ilie Năstase a fost impusiv și egoist, așa cum era și în tinerețe. 

„Se pare că da, Ilie Năstase a avut un comportament nesportiv. Eu când am comentat mai devreme la Digi24 întreruperea meciului de către arbitru, o consideram o decizie nejustificată pe baza informației că un spectator a insultat-o pe Johanna Konta și ea a izbucnit în plâns. Spuneam că e profesionistă, că trebuie să depășească astfel de situații și că nu se întrerupe meciul, ci se cere de către arbitru eliminarea din tribune a respectivului spectator. Dar nu se trimit jucătoarele la vestiar, creându-se astfel un dezavantaj pentru Sorana Cîrstea, care avea 3 la 1 în setul doi și era în revenire, era pe val.

Însă aflu acum că acel spectator nu era nici pe departe un simplu spectator, era vorba chiar de căpitanul nejucător al echipei României, Ilie Năstase, care, pe lângă niște cuvinte care încep cu F... în limba engleză, adresate arbitrului, a mai folosit astfel de cuvinte cu F... și cu B... la adresa Johannei Konta, trecând prin spatele băncii Marii Britanii, ba chiar și la adresa Annei Keothavong, căpitanul nejucător al echipei britanice.

Ne puteți urmări și pe Google News

E cu totul altceva decât glumele mai mult sau mai puțin bune care le-a făcut la conferința de presă Ilie Năstase cu privire la culoarea copilului pe care îl va avea Serena Williams sau întrebarea pe care i-a adresat-o Annei Keothavong în legătură cu numărul camerei ei de la hotel. Astea fac parte din profilul lui Nasty, de atâția ani, din 1970 de când e în tenisul mare și care l-au consacrat și ca un jucător turbulent și nu totdeauna inspirat în glumele lui.

Însă ceea ce s-a întâmplat astăzi e cu totul altceva. (...) Se pare că Ilie Năstase nu a înțeles că nu e vorba doar de Ilie Năstase. Atunci când eşti căpitanul echipei României faci parte din echipă, chiar dacă eşti căpitan nejucător, şi eşti supus tuturor sancţiunilor pe care le prevede Codul Federației Internaționale de Tenis, inclusiv eliminarea de pe teren.

Deci, Ilie s-a comportat, după părerea mea, inconştient în situația asta, privând echipa României de aportul său important pe bancă, pentru că Ilie, din câte îmi spun fetele, le e de mare ajutor prin sfaturi foarte inspirate şi prin faptul că le dă încredere prin statura lui de fost mare jucător. Deci absenţa lui din Fed Cup aduce daune grave tenisului nostru şi îmi pare rău că Ilie nu s-a gândit decât la el în această situaţie.

E o situație neaşteptată şi foarte neplăcută din punct de vedere psihologic. Sper ca fetele să se adune în urma acestui eveniment, să considere că Ilie Năstase, cel pe care îl ştim, adică un geniu al tenisului, e în continuare alături de ele, cu sfaturi şi cu prezenţa lui care le ridică moralul, dar că ceea ce a făcut Ilie este inacceptabil. Fetele trebuie să se convingă de asta și anume că nu s-a produs o nedreptate aici, Ilie a fost eliminat pe drept de pe teren, meciul a fost întrerupt pe drept şi să reia mâine înfruntarea fără frustrări, fără gândul că au fost nedreptăţite, asta mi se pare cel mai important pentru psihicul lor.

Șansele noastre sunt intacte, după prima zi. Se poate câştiga acest meci, depinde de întâlnirea dintre Johanna Konta şi Simona Halep, dar avem şi meciul de dublu, unde avem un dublu puternic, cu prima șansă. Ar fi păcat ca fetele să nu-şi şteargă din minte acest incident şi mâine să nu lupte din răsputeri pentru victorie.

Ce a făcut azi o să lase o pată greu de şters pe imaginea lui Ilie. Se comportă în continuare ca un jucător individual de tenis, dar comportamentul lui e individualist, refuză să ţină seama de gravele dezavantaje pe care le-a adus echipei României şi României prin comportamenrtul lui şi asta este foarte trist.

Cred că întreruperea meciului a dezavantajat-o pe Sorana, care nu avea nicio vină în toată povestea asta, dar nivelul de joc arătat de Johanna Konta a fost impresionant atât în primul set, cât şi la revenirea de la cabină după întrerupere, e o jucătoare foarte bună şi a meritat victoria”, a spus Cristian Tudor Popescu pentru Digi24.

Ilie Năstase, căpitanul nejucător al naționalei României de Fed Cup, a recurs la câteva declarații halucinante la conferința de presă premergătoare meciului cu Marea Britanie, din barajul pentru menținere/retrogradare în/din Grupa a II-a Mondială din Fed Cup. 

 Năstase a fost eliminat de pe banca României, în timpul partidei dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta, de la Mamaia, din play-off-ul de menținere / promovare în Grupa Mondială 2 a Fed Cup. Ilie Năstase a fost eliminat de pe bancă. La 2-1 pentru Cîrstea, în cel de-al doilea set, Ilie Năstase a fost eliminat de pe bancă și nu a fost lăsat să rămână nici măcar în tribună, fiind escortat în afara arenei de oamenii de ordine, anunță Digi Sport. Din primele informații, Năstase s-a legat de mai multe ori de prestația arbitrului de scaun. „Normal că vorbesc, nu suntem la operă!”, a reacționat Năstase.