„Oamenii aceștia sunt eroii care își apără eroul”, a comentat CTP imaginile cu susținătorii medicului. „Istoria îi va consemna, pentru că dl. Beuran este un mare luptător anticorupție! Eu l-aș asemui cu Vlad Țepeș”, a spus CTP, în direc t la Digi 24.

„Da! Păi ce-a făcut dl. Beuran? (…) Ce se spune în rechizitoriu? Că dl. Beuran a luat la cutiuță 10.000 de euro – când am văzut 10.000 de euro, am zis dom’le, cam puțin, nu? Pentru ditamai celebrul, chirurgul mondial Beuran, numai 10.000 de euro?! Mă rog… – a luat 10.000 de euro de la o doamnă, tot medic, pentru a o pune într-un post universitar la „Carol Davila”. Și ce-a făcut dl. Beuran?

A luat banii și dup-aia ce a făcut? A folosit țeapa! Că de-aia v-am spus că e Vlad Țepeș omul ăsta! Omul ăsta a vrut să omoare corupția cu țeapa, domnule! I-a dat țeapă lu’ asta! Asta care a venit cu 10.000 de euro, i-a dat țeapă. Adică, s-a făcut pierdut, aia n-a luat niciun post, bineînțeles că a stat femeia vreun an de zile și pe urmă a zis: păi, ce facem, domnule? Și s-a dus la DNA. Dar dl. Beuran a făcut un act de luptă împotriva corupției foarte eficient. Toți ăștia cu șpăgile o să zică: nu te mai duce, domnule, la Beuran, că ăsta e cu țeapa! Deci, vedeți cum sugrumă eficient corupția dl. Beuran?” – și-a încheiat atacul Cristian Tudor Popescu.

„Cine mai vine în sistemul medical românesc? Vine anestezistul ăla de la Pitești. Vin ăștia care omoară oameni. Ăia nu pleacă în străinătate, că n-are ce să facă străinătatea cu ei, pentru că sunt prea proști și ticăloși. Și atunci rămân aici și fac ce vedem!” – a mai comentat ziaristul .