CSM va reclama parlamentul

DOSARELE MINIŞTRILOR. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lidia Bărbulescu, a anunţat ieri că, săptămâna viitoare, la solicitarea Parchetului General, va cere Curţii Constituţionale să tranşeze disputa dintre această instituţie şi parlament cu privire la dosarele penale ale miniştrilor parlamentari.

Miercuri, procurorul general Codruţa Kovesi a afirmat că s-a creat un conflict juridic de natură constituţională între Parchet şi parlament, după ce Camera Deputaţilor a cerut procurorilor să îi fie predate dosarele miniştrilor parlamentari, pentru a aproba începerea urmăririi penale în cazul acestora. În opinia Parchetului nu există niciun temei legal pentru aceasta, iar un al doilea aviz de la parlament, după cel al preşedintelui Băsescu, ar fi neconstituţional. În dosarele penale solicitate de parlamentari sunt cercetaţi fostul premier Adrian Năstase (deputat), fostul ministru al transporturilor Miron Mitrea (deputat), fostul ministru al economiei Codruţ Şereş (senator) şi ministrul muncii, Paul Păcuraru (senator).