Foarte mulți judecători, inclusiv președinta UNJR, Dana Gârbovan, au reacționat.

Aceasta a spus că cei 7 membri ai CSM au recurs la o acțiune de forță și, deși sunt o minoritate, susțin că vorbesc în numele unei majorități. Într-o declarație făcută la Marius Tucă Show, judecătoarea arată că aceștia ar fi trebuit să se prezinte la ședință și să voteze cum vor.

„Dar nu pot printr-o acțiune de forță, o minoritate să blocheze aplicarea legii de către majoritate și nici cu justificări că ei ar vorbi în numele majorității judecătorilor și că asta își doresc. Au o lege pe care trebuie să o respecte. Vă puteți imagina ce înseamnă, venind de la cel mai înalt for, transmiterea unui astfel de mesaj: că legea este obligatorie atunci când noi suntem de acord cu ea”, a explicat Dana Gârbovan.

Un raport al Inspecției Judiciare arată că DNA a făcut dosare pentru 3000 de magistrați, iar aceștia au fost supravegheați și monitorizați pentru a putea fi șantajați. În aceste condiții, opinia generală a magistraților este că înființarea SIIJ era necesară.

Președinta Secției a VI-a civilă a Tribunalului București, cunoscută pentru franchețea cu care își exprimă și asumă opiniile a făcut o pledoarie pentru respectarea legii, pentru respectarea deciziilor CCR și nu în ultimul rând, pentru respectarea hotărârilor judecătorești.

„Mult hulita Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a fost analizată și ”răsanalizată” de CCR!

Având în vedere raportul IJ (care este pe masa CSM), ca judecător, apreciez că se impunea înființarea secției!
Zic că ar fi benefic pentru aceasta profesie să vorbim deschis despre problemele semnalate, inclusiv de noi!

Magistratura este în genunchi! La propriu! Observ că nimeni nu vrea să vorbească cu adevărat de asta și sunt aduse în discuție aspecte care nu ne privesc pe noi cei care am ales să nu ne detașăm în locuri calde….

Nu mult hulita secție este cea care ma face să mă pensionez anticipat, ci faptul că am ajuns să nu mă mai recunosc!

Sunt obosită, văd colegi care se sting, la propriu, care sunt singuri pentru că, ce să vezi, nu au avut timp să se ocupe de ei, nu mai reusesc să motivez în termen și îmi este rușine de reprezentanții părților pentru asta, nu am timpul necesar să mă pregătesc pentru examenul de promovare la Curte, asta si pentru că secțiile comerciale nu au mai scos locuri la promovarea efectivă de….nici nu mai știu de când…

Da, sunt hotărâtă să plec nu pentru că mă sperie Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, ci pentru că este o luptă pe care eu am pierdut-o de mult timp…

Scriu aceste gânduri în timp ”ce servesc masa pe tastaură” , pentru că nu-mi permit luxul să plec o oră să mănânc ”în oraș”

Așa că data viitoare, când vă gândiți la boicot sau la desființare de instituții, gândiți-vă de două ori!

Măcar din respect pentru noi, cei care am ales să mai rămânem un pic în această profesie nobilă!”, a scris judecătoarea pe Facebook.

O reacție dură vine și din partea președintei Tribunalului Argeș, judecătoarea Mariana Varga. Într-o declarație pentru Lumea Justiției aceasta susține că membrii CSM care recurg la boicot au o „atitudine infracțională” și că magistrații nu sunt „captivii membrilor CSM” care  „prin omisiune și acțiuni subversive pun în pericol independența justitiei”. Detalii AICI

 

 

 

Te-ar putea interesa și: