Un reputat avocat și profesor universitar critică o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii, din decembrie 2015, prin care masa procurorului din sala de judecat trebuie să fie amplasată cu 20 de centimetri mai sus decât masa unde se află avocatul inculpatului.
Profesorul Radu Chiriță este un emerit universitar clujean și predă de ani buni la Facultatea de Drept din cadrul Universității Cluj Napoca, materia de drept constitutional. În plus, Chiriță este și un cuoscut avocat clujean, care pledează în material dreptului penal.
Dilema amplasării mesei procurorului în sala de judecată, mai sus, decât masa avocatului apărării, demonstrează în opinia lui Chiriță, faptul că cele două părți nu sunt egale, deși ar trebui să fie. ”Prin ea se stabileşte, între altele, că masa la care stă procurorul în sala de judecată este pe un podium aflat la o înălţime mai mare cu 20 de cm decât masa avocaţilor. Nu mă deranjează în sine chestia, ci ceea ce reprezintă: o flegmă mare scuipată (de sus) către avocaţi”, a scris profesorul universitar pe blocul său personal.
Chiriță cere ca scaunul avocatului să fie plin de cuie
Deși în dreptul penal este consacrat principiul egalității de arme, adică fiecare parte, acuzarea și apărarea, are drepturi egale și toate probele trebuie supuse dezbaterii publice, noua hotărâre adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii, pune procurorul cu o treaptă mai sus, decât apărarea, ceea ce poate crea un sentiment de judecată nedreaptă. ”Într-o viitoare hotărâre să se stabilească şi că scaunul pe care stă procurorul să fie din ăla cu masaj. Scaunul avocatului să fie de lemn, având cuiele ieşite între 2 şi 3 cm. De asemenea, într-o viitoare hotărâre, să se stabilească şi că de fapt nefiind nevoie de avocaţi, că numa’ ne încurcă, putem să ne lipsim şi de masa avocaţilor. Aceasta ar putea fi înlocuită de o mică celulă, în care stă inculpatul pe parcursul procesului, ca să se înveţe de la început cu puşcăria, că oricum achitare nu primeşte, fiind interzis prin decizii ale CSM şi ale Inspecţiei Judiciare”, a mai scris Radu Chiriță.
Universitarul clujean a cerut, apoi, vorbind serios, demisia membrilor CSM care au ”vorbit de-a lungul timpului pe la congrese despre rolul avocatului. De asemenea, să îşi dea demisia toţi cei care se consideră integrii”, a mai afirmat profesorul Chiriță, care a mai cerut că Uniunea Barourilor din România să atace în contecios decizia Consiliului Superior al Magistraturii dar și să refuse să acorde asistență juridical din oficiu în sălile de judecată organizate astfel.
Ce a stablit CSM
Hotărârea Consiiului Superior al Magistraturii 1152 din 17 decembrie 2015 prevede că: ”Biroul procurorului va fi situate distinct de cel al judecătorilor, în partea opusă spațiului amenajat pentru persoanele privative de libertate, pe un un podium avînd înălțimea între 40 și 50 de centimetri și va fi orientat astfel încât să asigure o vizibilitate bună atât spre biroul judecătorilor cât și spre public”.
Biroul avocatului este prevăzut să fie amplasat pe un alt podium, care va avea o înălțime cuprinsă între 20 și 30 de centimetri.
Tot în respectiva hotărâre se prevede că procurorul va intra în sala de judecată pe aceeași ușă pe care intră judecătorul, dar cu cinci minute mai repede. De regulă, magistrații intră în sala de judecată printr-un birou de grefieri și nu este excus ca judecătorul și procurorul să se întâlnească înainte și să discute chestiuni importante despre dosarele de judecată, fără ca cealaltă parte, inculpatul, să fie prezent.