MĂRTURII din interiorul ședinței CSM. Ce i s-a reproșat lui Kovesi | EXCLUSIV EVZ

Dialogurile de la audierile de la CSM au fost, conform procurorului Doru Țuluș, pline de tensiune, părțile implicate discutînd pe un ton ridicat pe tot parcursul ședinței.

Sursele EVZ autorizate din cadrul ședinței au oferit amănunte interesante. Conform acestora, procuroarea Mihaela Iorga Moraru a acuzat-o frontal pe Laura Codruța Kovesi de presiuni şi imixtiune în anchete. A dat şi două exemple.

Primul face referire la unul dintre dosarele Elenei Udrea, unde Parlamentul a dat aviz doar pentru reţinere, nu şi pentru arestarea fostului ministru. Prin urmare, reţinerea nu ar mai fi avut logică din moment ce nu mai puteau să o ducă la mandat la instanţă. Cu toate acestea, a susţinut Iorga Moraru, Kovesi i-a transmis cerere, prin adjunctul Călin Nistor, să o reţină pe Udrea.

În alt dosar, procurorul Iorga nu mai voia să ceară prelungirea mandatului de arestare pentru un inculpat, în schimb Kovesi i-ar fi cerut să o facă.

Spre deosebire de Iorga Moraru, procurorul Ţuluş a dat vină pe nevastă când a fost întrebat de cesionarea drepturilor litigioase pentru restanţele salariale către omul de afaceri Mihai Rotaru.  În momentul în care a fost întrebat de ce DNA-ul lui Daniel Morar nu a instrumentat dosarul Gala Bute al Elenei Udrea, deşi erau interceptări din 2011, Doru Țuluș a afirmat că decizia i-a aparținut lui Morar, au fost dezvăluirile făcute de sursele din interior ale Evenimentului Zilei.