Luni, plenul CSM se va reuni pentru a dezbate efectele adoptării ordonanței de modificare a legilor justiției, având in vedere nemulțumirile si protestele magistraților.
„Biroul de presă al Consiliului Superior al Magistraturii este abilitat să aducă la cunoştinţă publică faptul că luni, 25 februarie 2019, orele 10, se va întruni şedinţa Plenului având ca unic punct pe ordinea de zi dezbaterea efectelor adoptării OUG nr.7/2019, din perspectiva demersurilor necesare a fi întreprinse. Consiliul Superior al Magistraturii asigură, pe această cale, atât corpul magistraţilor, cât şi opinia publică de preocuparea sa constantă pentru consolidarea statutului funcţiei de judecător şi procuror, necesară protejării efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor”, transmite CSM.
Din cauza adoptării OUG, mii de magistrati au iesit in strada. Documentul modifica modalitatea de numire a sefilor de parchete si da puteri sporite Sectiei pentru Investigarea Magistratilor.