CSM ia MĂSURI cu privire la înregistrările prezentate de Antena 3: „Vom sesiza Inspecția judiciară. Opinia publică are dreptul să afle adevărul”

În urma dezvăluirilor făcute în emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3 de duminică seară, președintele CSM, Simona Marcu a anunțat că va lua măsuri.

Simona Marcu a declarat pentru Q Magazine: „Voi sesiza Inspecția judiciară. Opinia publică are dreptul să afle adevărul cât mai repede!”.
Mihaela Iorga Moraru, unul dintre cei mai apreciați procurori ai DNA până la momentul războiului public cu Laura Kovesi, șefa DNA, a confirmat dezvăluirile făcute de jurnalistul Dan Andronic în Evenimentul Zilei. Fostul procuror DNA a oferit detalii interesante despre dosarul Microsoft și implicarea Codruței Kovesi în dosarul care a fost clasat din cauza termenului de prescripție. Ceea ce, susține Iorga Moraru, este total fals.
„A fost o evoluție în timp ca să devin din erou un personaj negativ. Între mandatul lui Morar și cel al lui Kovesi e o diferență ușoară. În perioada lui Morar, acțiunile au fost asumate de șef, Kovesi nu și le-a asumat. Pentru prima dată, am simțit ce înseamnă să existe o presiune pe dosare.
Unul dintre mesajele lui Kovesi, după ce am fost revocată, a fost să merg din nou în fața televiziunilor, așa cum am mai făcut. Atunci mi-am dat seama că episoadele din trecut nu vor fi uitate niciodată.
Acțiunile de dezinformare, cel puțin în dosarul Microsoft, m-au convins să vin să dau interviul. Aș vrea să încep de la comunicat. În comunicatul DNA-ului, care este unic de acest gen, nu s-au mai prezentat soluțiile din dosar, faptele nu sunt prescrise. Mi se pare că nu este corect să te ascunzi în spatele unei posibile prescripții când, de fapt, se încearcă să se ascundă incompetența.
Dosarul Microsoft a fost înregistrat în mai 2013 ca urmare a unei sesizări de la Corpul de Control al primului ministru. Exista o plângere a firmei Fujitsu către proprii angajați din 2010, aceștia fiind acuzați că redistribuiau banii către alte firme, iar autoritățile din Austria au cercetat dosarul, care au și luat măsuri asiguratorii față de averile tuturor celor implicați în dosar, inclusiv Dinu Pescariu.
În 2014 a apărut interesul doamnei Kovesi față de acest dosar. La scurt timp, doamna Kovesi m-a anunțat că este posibil să mai avem un colaborator. Era vorba de Dinu Pescariu. Am înțeles că a fost în audiență la doamna procuror șef. Știu că doamna Kovesi nu primește în audiență. Am avut o întâlnire cu Dinu Pescariu, am vorbit pe ce fapte poate fi pedepsit sau nu și am vorbit despre dosar. După discuție, am simțit că domnul Pescariu nu a auzit ce își dorea, probabil se aștepta la imunitate.
Implicarea doamnei Kovesi - a fost implicată direct în dosar în continuare, nu doar ca supervizor, dar era un dosar complex, nu te întâlnești zi de zi cu acest dosar. Mi s-a părut normal să am parte de susținere din partea șefului, să își asume acest dosar. Acum nu mi se pare normal să fie scos un singur vinovat.
Doamna procuror-șef nu analiza probele, ea dorea doar ca acest dosar să fie trimis cât mai repede în instanță. Ea dorea doar să se stabilească un prejudiciu, să aibă un rezultat. S-au creat foarte multe așteptări, a fost dosarul secolului, dar s-a ajuns la clasare.
E posibil ca după administrarea probelor să se facă trimiterea în judecată, dar e posibil și să nu se fi ajuns aici. Această tehnică, pe care o consider o manipulare, a afectat instituția și dosarele penale.
Doamna Kovesi ține la imagine, asta e clar. M-a chemat la ea și mi s-a spus că este scandal în spitale și e bine să ieșim cu un dosar pe sănătate. Mediatizarea excesivă a dus la deteriorarea dosarelor și a instituției.
Nu poți să ieși să spui că este de vină instanța într-un dosar, este nedrept să spui că organele statului te-au sesizat prea târziu. Nu există asta în condițiile în care Ministerul Public a fost beneficiarul acestor licențe. Este lipsă de responsabilitate de la un capăt la celălalt”, a spus Iorga la Antena 3.