Judecătoarea Gabriela Baltag a cerut, astăzi, în plenul CSM suplimentarea ordinii de zi a Consiliului cu propunerea de a formula o adresă către Ministerul Justiţiei în care să se ceară explicaţii privind situaţia arhivei SIPA, demers susţinut şi de preşedinta instanţei supreme, membrii CSM urmând să supună la vot propunerea.
”Cel care ne poate lămuri este Ministerul Justiţiei, pentru că Ministerul Justiţiei este custodele acestei arhive, cel puţin aparent. Dacă este păstrată, dacă a fost sigilată, procesele-verbale de predare-primire, toate aceste aspecte CSM trebuie să le cunoască. Motiv pentru care va supun atenţiei formularea unei adrese către Ministerul Justiţiei cu aceste aspecte”, a susţinut Gabriela Baltag, citată de news.ro .
Ea a mai precizat că a auzit că ar fi fost o serie de scurgeri de informaţii anchetate în cadrul unui proces penal şi ar dori să ştie care este stadiul cercetărilor. "Şi, desigur, tot din spaţiul public ar exista chiar un dosar penal cu privire la aceste scurgeri de informaţii şi putem crede că ceva s-a întâmplat. Vorbesc cei care au făcut parte din comisia de inventariere sau din una din comisiile de inventariere, au făcut declaraţii chiar şi foşti miniştri de justiţie. Ar exista un dosar penal. Dacă există acest dosar penal, care este stadiul lui? Ce anume se investighează la Parchetul General? CSM este bine să cunoască şi acest aspect”, a mai spus Baltag. Propunerea judecătoarei a fost susţinută şi de preşedinta instanţei supreme, Cristina Tarcea.
"Eu susţin în totalitate demersul doamnei judecător. Sunt de acord cu propunerea pe care a formulat-o. Deocamdată nu avem nicio informaţie în afară de cele vehiculate în spaţiul public. Se pare că s-ar dori ca şi problema care vizează aspecte ce ţin de independenţa sistemului judiciar, ceea ce ar fi de natură a atrage şi competenţa noastră în această materie. Dar pentru a putea dispune în cunoştinţă de cauza şi potrivit legii, ar trebui, într-adevăr, şi noi să cunoaştem care este situaţia arhivelor SIPA, dacă au fost predate, inventariate, cui au fost predate, cine le-a inventariat şi ce s-a întâmplat cu ele”, a arătat Tarcea. Plenul CSM a rămas să supună la vot această propunere.
Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie a fost înfiinţat în 1991, ca structură în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şi trebuia să urmărească faptele din penitenciare. În 1997, Valeriu Stoica, atunci ministru al Justiţiei, a trecut SIPA în subordinea MJ, pentru ca structura să se ocupe şi de protecţia magistraţilor.
Evenimentul Zilei a scris luni că parte din arhiva SIPA - care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor - a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse.