Nicoleta Țînț a fost aleasă în funcția de președintă a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)
După ce la ședința precedentă a existat paritate de voturi în cazul judecătoarei Nicoleta Țînț, la reluarea votului aceasta a fost aleasă în funcția de președintă a CSM.
Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.
Nicoleta Țînț a fost aleasă cu 15 la 4 voturi, după ce săptămâna trecută nu s-a reușit alegerea sa, înregistrându-se de trei ori egalitate la vot
Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.
Nicoleta Margareta Țînț este membru al CSM din ianuarie 2017.
Membrii CSM sunt aleși pentru un mandat de şase ani, în timp ce preşedintele și vicepreşedintele, care fac parte din secţii diferite (judecători și procurori) sunt aleși pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit. Actualul vicepreședinte al CSM este procurorul Nicolae Solomon.
Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, dintre care 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, 2 reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi 3 membri de drept, respectiv preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, potrivit dcnews.ro