CSM amână analiza cererii de revocare a lui Lazăr

Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a reprogramat, pe 19 noiembrie, solicitarea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de avizare a revocării din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr.

Iniţial, CSM a stabilit pentru 13 noiembrie discutarea cererii de revocare, însă şedinţa a fost reprogramată pentru data de 19 noiembrie, în urma unor solicitări depuse de Augustin Lazăr şi ministrul Tudorel Toader, conform unui comunicat al CSM. Numai că ieri, Tudorel Toader a reacţionat pe pagina sa de Facebook, sugerând că nu el a făcut solicitarea de amânare: „Simple precizări, pentru a se vedea cine a solicitat CSM să amâne termenul de audiere a procurorului general!”. Pe 24 octombrie, Tudorel Toader a anunţat că a declanşat procedura de revocare din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr