CSM: Afirmaţiile lui Băsescu, referitoare la Inspecţia Judiciară şi la consiliu, au afectat sistemul judiciar

Fostul preşedinte Traian Băsescu a adus atingere sistemului judiciar în ansamblul său prin afirmaţia conform căreia "Inspecţia Judiciară şi CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură" oricărei persoane vorbeşte despre actul de justiţie, a stabilit, marţi, Consiliul Superior al Magistraturii.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi-a însuşi, în şedinţa de plen de marţi, raportul inspectorilor judiciari în cazul fostului şef al statului.

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că afirmaţiile domnului Traian Băsescu, fost Preşedinte al României, susţinute în cadrul intervenţiei telefonice din data de 29 aprilie 2015 pe postul de televiziune B1 TV, referitoare la activitatea Inspecţiei Judiciare şi a Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi la activităţi judiciare desfăşurate de judecători şi procurori, preluate de mass media, sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său", arată CSM, într-un comunicat de presă, citat de mediafax.ro

Potrivit raportului IJ, afirmaţiile fostului preşedinte al ţării, prin care s-a promovat ideea că activitatea Inspecţiei Judiciare şi a Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară cu părtinire în ceea ce priveşte apărarea independenţei sistemului judiciar, în sensul că susţine un sistem judiciar corupt, iar activitatea magistraţilor judecători şi procurori nu şi-a atins scopul prevăzut de lege, inducând-se ideea că aceasta a fost deficitară, în sensul existenţei unei justiţii discreţionare, "subminează autoritatea judecătorească şi aduce atingere independenţei sistemului judiciar".

"Afirmaţiile au fost emise în spaţiul public în contextul în care, în data de 29 aprilie 2015, ca urmare a unor alte afirmaţii ale fostului Preşedinte al României, Plenul Consiliului a constatat că a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar", conform raportului menţionat.

 

Declarația lui Traian Băsescu

 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, în 29 aprilie, în cadrul unei intervenţii telefonice la B1 TV, despre decizia Consiliului Superior al Magistraturii conform căreia ar fi adus atingere independenţei justiţiei.

Băsescu a declarat că "în momentul de faţă Inspecţia Judiciară şi CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură, direct, oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiţie".

"O să fiu foarte direct şi pe înţelesul tuturor: în momentul de faţă, Inspecţia Judiciară şi CSM au devenit o măciucă care se aplică în gură, direct, oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiţie. Nu vă supăraţi, în spatele acestei agresivităţi a Inspecţiei Judiciare şi a CSM se află o mare de corupţie, şi o să vă exemplific. Sunt lucruri pe care m-am abţinut să le spun, am susţinut acest sistem al justiţiei, am susţinut forţa lui în raport cu politicienii, dar vreau să clarificăm nişte lucruri: sistemul este departe de a fi unul perfect, aşa cum încearcă a fi prezentat de liderii justiţiei (...). De ce credeţi că a fost nevoie de Legea 10 cu privire la restituirea de către primari a proprietăţilor: pentru că politicul a constatat că în instanţe cei care aveau dreptul la restituiri erau târâiţi 10-12 ani şi nu reuşeau să intre în posesia proprietăţilor şi s-a considerat că o şansă în plus ar fi primarii. Eu am fost unul dintre primarii care au făcut restituiri masive pe Legea 10, substituind de fapt justiţia, care trebuia să rezolve problema asta", a susţinut Băsescu.