După ce proiectul fusese retras de pe ordinea de zi a ultimei ședințe, Consiliul Suprem de Apărare al Țării a aprobat ieri, după o întrunire ce a durat mai puțin de o oră, Planul de înzestrare a Armatei Române pentru 2017-2026.
Planul detaliază investiţiile în armament, tehnică de luptă şi echipamente militare.
„Programele de înzestrare reprezintă totalitatea activităților derulate pentru dotarea Armatei României cu tipuri de armament, tehnică de luptă și echipamente militare, fundamentate pe baza aprobării Consiliului de Supraveghere a Cerințelor și care cuprind derularea procedurii de achiziție, livrare, testare și intrare în dotare a produselor planificate, în cantitățile necesare și la cerințele calitative solicitate”, a explicat Administraţia Prezidenţială.
Fonduri de 9,8 miliarde de euro
Un rol important în realizarea programelor de înzestrare va trebui să îl aibă industria naţională de apărare, a mai anunțat Administrația de la Cotroceni. „Pentru realizarea acestor Programe de înzestrare, cu fonduri multianuale planificate în valoare de 9,8 miliarde euro, se va avea în vedere implicarea industriei naționale de apărare, care trebuie să își modernizeze și să își dezvolte capacități militare de producție adecvate”, se arată în comunicatul de presă.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire la Palatul Cotroceni, săptămâna trecută, cu ministrul Apără- rii, Adrian Ţuţuianu, unde au discutat despre Planul de înzestrare. Țuțuianu i-a prezentat şefului statului documentul, care prevede implementarea angajamentului politic asumat în anul 2015 de toate partidele politice de a aloca 2% din PIB pentru sectorul de Apărare.
Țuțuianu a anunţat, după întâlnire, că programul de înzestrare a Armatei vizează opt proiecte majore, în valoare fiecare de peste 100 milioane de euro, privind achiziția de corvete multifuncționale, sisteme de instalații mobile de lansare rachetă antinavă, modenizarea mașinilor de luptă MLI 84 M, transportor blindat pentru trupe 8x8 și 4x4, sisteme C4I cu capabilități de integrare Istar, sisteme de rachetă solaer cu bătaie mare ASAM, sistem integrat de arme SHORAD, și sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare.
O nouă conducere la STS
De asemenea, în ședință s-a aprobat și numirea generalului-maior ing. IonelSorinel Vasilca în funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
Pe 26 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă a generalului Marcel Opriş, şef al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.