CRONICA TV. Cum au plesnit ghioceii pe sânii Sandrei Stoicescu

CRONICA TV. Cum au plesnit ghioceii pe sânii Sandrei Stoicescu

"Am revenit în direct. Mergem să-i salutăm pe cei care sunt în Piaţa Universităţii de două luni, cei care au reuşit să producă schimbări importante în România, şi anume căderea Guvernului Boc. Nu au reuşit ...".

Sandra, dai prea mult din mîini! Nici nu mai suntem atenţi, nici nu mai suntem...prezenţi, ne bocaie mintea numai când izbucneşte peste noi frământatul mâinilor tale, ne întrebăm unde este aluatul, unde-i substratul....Mâinile se opresc o clipă.

Intervine reporterul, bărbat salvator aflat pe teren în această seară de 8 martie în care femeile ar trebui să se simtă mai femei ca oricând. Reporter: "În momentul acesta, în Piaţa Universităţii sunt aproximativ 50 de oameni. Azi a fost anunţată o ediţie mai specială a protestelor, doamnele împart trecătoarelor flori şi dau câte un manifest. Oamenii în continuare strigă demisia lui Traian Băsescu".

Da! Acesta este cockteilul care o însufleţeşte pe Sandra. Mâinile reintră în clipă. Ajung aproape de piept. Sandrei mai că îi plesnesc ghiocei pe sâni la exaltarea contradicţiei demente că doamnele împart trecătoarelor flori şi dau câte un manifest."Cu cine să mai muncim?", întreabă Sandra într-un târziu. "Cu tine!", vine instataneu răspunsul, cu referire la mâini, bineînţeles, şi nu la tema dură a emisiunii care s-a scurs, s-a pierdut printre ghioceii explodaţi atât de imaginar-real, încât în această seară de 8 martie, în care femeile ar trebui să se simtă mai femei ca oricând, Şeherezada devine o nenorocită de marxistă care nu ştie ce deosebeşte stânga modernă de stânga dogmatică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noroc că îşi revine telespectatorul. Dar nu în braţele femeii de 8 martie, şi nu în drăgălaşul decolteu îmbobocit al Sandrei, ci pe forumul emisiunii. Este acelaşi telespectator săracul, acelaşi care insistă de multă vreme, cu o voce mică, umilă, ca un ghiocel pe sfârc: "D-na Stoicescu vă rog frumos să mai lăsaţi gesticulaţiile de mâini şi mai daţi şi ceva din Piaţa Universităţii...".