Criza zonei euro, cel mai mare risc pentru Japonia

Criza datoriei din zona euro este cel mai important factor de risc pentru economia japoneză, a declarat premierul Yoshihiko Noda într-un interviu pentru agenţia Dow Jones Newswires apărut în acest week-end, informează AFP, preluată de Agerpres.

"Este riscant să stai pe margine şi să priveşti. Nu este vorba numai de Europa, există posibilitatea de propagare la nivelul economiei mondiale", a relevat Noda în interviul menţionat.

Criza din zona euro este, "evident, principalul factor de risc pentru economia japoneză", a precizat premierul nipon. Europa trebuie în mod cert să ia măsuri pentru a evita contagiunea altor regiuni, dar ţările din afara acestei zone nu pot doar să stea să privească şi să nu facă nimic, a adăugat acesta. Autorităţile japoneze urmăresc cu atenţie piaţa de schimb şi evoluţia yenului, a precizat oficialul.

"Urmărim îndeaproape piaţa pentru a vedea dacă ultimele evoluţii sunt rezultatul stării reale a economiei sau al mişcărilor speculative", a declarat premierul japonez.

Exporturile japoneze, lovite de creșterea yenului

Scumpirea yenului afectează competitivitatea exporturilor japoneze şi valoarea veniturilor realizate de firmele japoneze în străinătate. Yenul a crescut recent faţă de dolar, un dolar valorând mai puţin de 80 de yeni în ultimele zile, din cauza creşterii îngrijorării legate de zona euro, deoarece Grecia nu reuşeşte să formeze un guvern.

În februarie, un dolar valora 84 de yeni, după intervenţia Băncii Japoniei.

Pentru a stăvili noua creştere a yenului, premierul nu a eliminat posibilitatea unei acţiuni unilaterale. "Sunt momente în care am acţionat singuri. Pot exista mai multe abordări", a reamintit acesta. "Sper că Banca Japonie va lua măsuri curajoase la momentul potrivit", a adăugat premierul japonez.