Criza sanitară mondială, o șansă istorică pentru un nou proiect politic global. Editorial de Emil Constantinescu

Criza sanitară mondială, o șansă istorică pentru un nou proiect politic global. Editorial de Emil Constantinescu Emil Constantinescu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Dacă vrem să înțelegem cum va arăta lumea după pandemie ar trebui mai întâi să înțelegem prezentul pe care-l trăim și să învățăm din lecțiile trecutului apropiat.

Ultimele luni au evidențiat două aspecte majore cu caracter pozitiv: responsabilitatea personală a oamenilor care, indiferent de regimul politic, calitatea administrației, gradul de dezvoltare economică și socială și convingerile religioase, au dovedit o înaltă responsabilitate civică, și modul în care progresul în tehnologia comunicării poate fi util în cazul unei pandemii.

În același timp, s-a putut vedea mediocritatea liderilor politici, ineficiența sistemului economico-financiar bazat pe obținerea profitului, în rezolvarea problemelor de sănătate publică, limitele științelor medicale, ale științei în general, precum și riscurile unor tehnologii scăpate de sub control. Două basme care ne-au însoțit copilăria, cel al Împăratului fără haine și cel al Ucenicului vrăjitor, par a fi transpuse în realitatea zilelor noastre.

Privind retrospectiv, primele două decenii ale secolului XXI, vedem că omenirea a trecut prin două crize: criza globalizării terorismului, începând cu 11 septembrie 2001 și criza financiară din 2004-2009. După fiecare din aceste crize s-a spus, cum se spune și în actuala criză, că  ”lumea nu va mai fi la fel”. Dar experiența postcriză a arătat că lumea a rămas aceeași, iar, în timp, lucrurile chiar s-au înrăutățit. Acțiunile represive după atentatul din 11 septembrie nu au pus capăt terorismului; din contră, mișcările teroriste s-au intensificat, pentru că soluțiile s-au rezumat la intervenții militare externe și la intensificarea măsurilor de securitate pe plan intern și nu la un efort general pentru  crearea unei culturi a păcii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Efectele dezastruoase ale crizei economice din 2004-2009, provocată de politicile bancare nesăbuite nu au fost suportate de bănci și de sistemul financiar bancar care a jucat un rol esențial în propagarea sa. Agențiile de rating nu au fost decredibilizate și învinuite iar sistemul existent a continuat neperturbat, creând astfel premisele unor crize similare în viitor. Cetățenii trădați de administrație au fost cei care au avut de suferit, fiind obligați să suporte costurile crizei.

Mediul academic: antrenor și arbitru al jocului politic

Complexul militar-industrial, leadershipul – politic, sistemul financiar s-au dovedit incapabile de a face față acestor crize. Nu ne putem aștepta să o poată face astăzi.

Când Marea Criză Economică din 1929 a lovit lumea, Albert Einstein comenta că o criză nu poate fi soluționată de către cei care au cauzat-o. De aceea sunt convins că atât timp cât politica și administrația sunt dominate de mediocritate și populism, iar mediul economic este axat strict pe maximizarea profitului, îi revine mediului academic obligația de a formula o strategie care să protejeze omenirea, cetățenii și democrația deopotrivă și să controleze cum progresul tehnologic și cercetarea biomedicală pot asigura binele limitând efectele negative. Guvernele actuale, obsedate de respectarea reglementărilor de prevenire a răspândirii virusului și de restricțiile bugetare, văd copacii, dar nu mai văd Pădurea.