Criză fără precedent în Sănătate. Revolta halatelor albe

Criză fără precedent în Sănătate. Revolta halatelor albe

Făcuți, fără voie, funcționari publici, din care s-au ales doar obligațiile, nu și beneficiile statutului, sătui să ducă acasă salarii de mizerie și să muncească în condiții de subzistență, medicii nu vor să mai suporte și nici să mai înghită! Vor să facă grevă generală, ca să înțeleagă guvernanții că așa nu se mai poate

Aproape 19.000 de medici numără gru - pul de pe Facebook intitulat „Medici gata de grevă generală. Solicităm salarii decente!”, înființat de câteva zile. Cu toții reclamă același lucru: condițiile proaste în care își fac meseria și salariile de mizerie pe care le primesc, deși au în mâini viețile pacienților. În România sunt aproape 40.000 de doctori cu drept de practică, conform statisticilor Colegiului Medicilor, și avem cel mai mic număr de medici raportat la mia de locuitori din toată Europa: 2,5 la noi, față de 3,4 cât are Franța sau 4,9 - Austria. Cea mai gravă situație este în spitale.

De două ori mai puțini decât ar trebui

„E deja absurd ce se întâmplă. În spitale, de pildă, avem 13.500 de medici în 2015, comparativ cu 20.600 în 2011. Diferența? Au plecat! Asta în condițiile în care necesarul, stabilit de Ministerul Sănătății după nu se știe ce norme, este de 26.000 de medici”, explică chirurgul Florin Chirculescu, medic primar chirurgie toracică la Spitalul Universitar din Bucureşti, care susține, și el, revolta halatelor albe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Asta, în condițiile în care necesarul este, de fapt, mult mai mare. „Acest necesar al Ministerului este inferior celor stabilite în țările Occidentate! Eu cred că ar trebui să avem peste 30.000 de medici în spitale pentru a funcționa normal“, atrage el atenția.

FOTO: Dacă intră în grevă medicii din spitalele din România, viețile oamenilor sunt puse în pericol FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Pleacă din cauza salariilor, nu a plicurilor

Partea proastă este că medicii sunt pregătiți să ia decizii radicale. Iar o grevă generală în spitale ar fi un dezastru. La fel este și faptul că, în 25 de ani de libertate, nimeni nu-a fost în stare să încetinească plecarea medicilor.

„Principala cauză a exodului medicilor este salarizarea proastă. Să fiu bine înțeles. Eu nu militez pentru recunoștință sau șpagă! Eu cer un salariu decent pentru ceea ce fac, comparabil cu cel al magistratului. Noi nu lucrăm ca funcționarii, 8 ore doar ziua, de luni până vineri. Eu intru în sala de operație și ies când termin, fără spor de noapte. În total, în cei 30 de ani de muncă, am făcut 7 ani de gărzi, care nu sunt luați în calcul la pensie! Și văd în jur de 2.500 de pacienți pe an, fără să-i iau în calcul pe cei pe care-i trimit acasă doar cu o rețetă”, explică medicul.

Oferte imbatabile

Ca să acopere lipsa cadrelor medicale, nemții, spre exemplu, fac concesii. „În Germania, am date de la cel puternic sindicat al lor, sunt 10.000 de locuri libere pentru medici. Înainte, cereau din start certificatul de conformitate, acum îți spun: vino tu aici și muncește, pe urmă îți faci actele. Apoi, un fost rezident de-al meu, care lucrează acum în Anglia, câștigă lunar cât luăm noi, cei 4 medici din secție, la un loc “, subliniază dr. Florin Chirculescu.

FOTO: FLORIN CHIRCULESCU

Bănicioiu se întâlnește cu Ponta, Teodorovici și sindicatele

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a reacționat cu privire la criza din Sănătate, izbucnită - pe fondul nemulțumirilor salariale - ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la dreptul pacientului la recunoștință și recompensă. „Am văzut în aceste zile reacția medicilor și voi face tot posibilul ca meseria aceasta să primească respectul cuvenit”, a scris Bănicioiu pe pagina lui dintr-o rețea de socializare. El a amintit că a cerut ca medicii să fie scoși din categoria funcționarilor publici. „Chiar dacă Înalta Curte a decis că medicii sunt funcționari publici, sunt convins că împreună - toate puterile statului, vom găsi o soluție pe care medicii o merită, pentru că fără un sistem sanitar dezvoltat nu putem evolua ca națiune”, a spus ministrul Sănătății. Bănicioiu a anunțat că pentru a găsi soluții de majorare a veniturilor medicilor și cadrelor medicale, se va întâlni săptămâna aceasta cu premierul Victor Ponta, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, și reprezentanții sindicatelor din Sănătate. (Violeta Fotache)

Nemulțumirile medicilor, postate pe Facebook

● „Este inadmisibil ca un medic să dețină statutul de funcționar public! În primul rând pentru că medicina este o meserie liberală, iar în al doilea, pentru că statutul de funcționar public este contrar jurământului lui Hippocrate! În nicio țară din Europa medicii nu au acest statut! Trebuie să fim scoși de sub acest titlu!“

● „Cerem asigurarea fără întreruperi a materialelor și medicamentelor necesare tratării pacienților la nivel de an 2015 în Europa – nu ca în M.A.S.H. (n.r.: celebru serial-comedie). Îmi place să mă uit, nu să joc în fiecare zi în el! Și încă ei stăteau bine...“,

● „Cred cu tărie că trebuie acţionat statul în judecată de pe ambele poziţii - funcţionar de stat, dar şi profesionist liberal - că tot nu ştie nimeni ce suntem cu adevărat în afară de infractori... Trebuie forţaţi să modifice legislaţia!“

●„Revocarea statutului de funcționar public tinde să rămână uitată pe drum. Ea este cel puțin la fel de importantă precum creșterea salariilor, iar importanța nu ține de plic, cum regretabil au apreciat mulți, ci de libertate individuală și de respectabilitatea profesiei.“

Medic de Urgențe: „N-am timp nici să respir!”

La Camera de Gardă a Spitalului de Urgență Floreasca din Capitală, aproape o sută de oameni așteaptă, pe holuri, un semn de la rudele sau cunoștințele internate în spital. Am întrebat un însoțitor dacă este de acord cu o eventuală grevă a medicilor și care este, din punctul lui de vedere, soluția corectă: salarii mai mari pentru doctori sau legalizarea bacșișului, a „recunoștinței” pentru medici. „Cred că n-au cum să intre în grevă. Vedeți ce este aici, câtă lume? Tatăl meu și-a rupt piciorul, banii din buzunar nici pentru „recunoștința” de care vorbiți nu îmi ajung. Să le mărească salariile”, susține însoțitorul Nicolae. Un alt vecin de scaun, la aproape 40 de ani, slab și jerpelit, aude întrebările și intră în vorbă. „La alții au putut mări, doctorilor nu. De unde să-i plătim noi? Am adus-o pe mama la prânz, a căzut și s-a lovit la cap. Aștept să văd dacă o internează”.

FOTO: În saloanele spitalului de Urgențe Floreasca, sute de bolnavi speră să fie vindecați de medicii dedicați meseriei FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Duminică fiind, sectorul Administrativ al spitalului este închis. Am întrebat-o pe șefă gărzii ce părere are despre anunțata grevă a medicilor. „Vă rog să mă credeți, nu am timp nici să respir. Vedeți ce-i aici, eu sunt de gardă, nu am când și nu pot să vorbesc pe marginea acestui subiect”, ne-a declarat, supărată, doctorița.

Provocare la camerele de gardă. Pacienți, sub acoperire

Mai mulți medici din camerele de gardă ale spitalelor bucureștene neau sesizat, sub protecția anonimatului - de teama repercusiunilor -, că zilele trecute au sesizat mai multe încercări de mituire a lor. „Am avut parte de «pacienți sub acoperire» care ne-au provocat să luăm bani. Nu știm dacă erau de la DNA sau de la alt parchet, dar nu suntem de acord cu această practică”, ne-au spus sursele citate.

„Au văzut că nu suntem de acord cu decizia Înaltei Curți și că protestăm și acum ne provoacă!? Dar s-a gândit cineva cum trăim noi cu salariile mizere? Și noi avem familii, copii de crescut!”, s-a indignat o doamnă doctor.

Un reputat chirurg merge chiar mai departe: „Este o campanie împotriva medicilor și profesorilor. Au venit ofițeri sub acoperire ca pacienți la noi, să ne provoace. Așa ceva nu e admisibil. Este o acțiune concertată, populația este instigată împotriva noastră. Sunt lucruri care duc, până la urmă la demoralizarea populației!”, a mai spus celebrul chirurg, sub protecția anonimatului. Acesta nu crede nici în eficiența anchetelor cu privire la mafia medicamentelor. „Nu se va putea obține eradicarea fenomenului, ci doar înlocuirea celor care azi se află pe primele locuri în acest bussines cu alții, noi, buni pentru alții, ceruți de unii din afara țării”, a continuat chirurgul teoria conspiraționistă.

Lumea medicală fierbe. Rezidenți care aleseseră să rămână în țară spun acum că pleacă: „Gata! Până aici! Vine cineva să ne dea de mâncare când noi nu avem? NU. Suntem plătiți infect!Săi vindece pe oameni Înalta Curte de Casație și Justiție!” (Violeta Fotache)

Cum e în Franța

În Franța, medicii din spitalele publice au statut de funcționari publici, iar cei din clinicile private sunt „pe contul lor”, ne explică un medic român care lucrează în Franța. Funcționarii publici muncesc 35 de ore pe săptămână, dar medicii lucrează și până la 60 de ore în spital, altfel neputându-și îndeplini toate sarcinile. Medicii francezi consideră că statutul de funcționar public îi avantajează și la pensii și la asigurări sociale. Profesorii universitari care lucrează în spitalele publice au dreptul să aibă jumătate de normă și în regim privat, „dar tot în spitalul public se efectuează, spitalul încasând 25 % din totalul sumelor obținute de aceștia în sistem privat, astfel că se strâng anual sute de mii de euro la bugetul unității spitalicești”, completează reputatul chirurg. Salariul unui medic senior în Franța este în jur de 3.000 de euro, în timp ce al unui rezident este de aproximativ 1.500 de euro, iar al unui medic universitar poate ajunge și la 6.000 de euro. La salariu se adaugă și gărzile care sunt plătite fie cu peste 100 de euro, în cazul rezidenților, fie cu peste 200 de euro, în cazul seniorilor. Rezidenții și seniorii au mai multe gărzi decât universitarii. (Violeta Fotache)