Editura Evenimentul si Capital

Criza economică mondială. Gata, a venit CONFIRMAREA CONFIRMĂRILOR. Breaking news internaţional

Autor: | | 3 Comentarii | 94548 Vizualizari

O nouă criză economică mondială bate la uşă. Băncile şi guvernele s-ar putea să nu fie pregătite pentru ce ne așteaptă, avertizează prim-adjunctul directorului general al Fondului Monetar Internaţional, David Lipton.

„Ne așteaptă o nouă criză economică la nivel mondial şi e posibil să ne ia prin surprindere. E foarte important să reparăm acoperișul cât soarele încă strălucește, să ne luăm toate măsurile de siguranța şi să ne asigurăm că vom rezista” a completat Lipton, potrivit Bloomberg.

„În prezent, munca de prevenire a crizei este incompletă. Suntem îngrijorați de influența politicii monetare. Guvernele nu vor avea prea mult spațiu de manevră deoarece sunt afectate de nivelul ridicat al datoriilor”, a mai spus acesta. „Este foarte greu să stabilim când anume va veni criza şi care vor fi factorii declanșatori” a adăugat oficialul. Războiul comercial dintre SUA şi China reprezintă o amenințare la nivel mondial. FMI a estimat că, până în 2020, se vor pierde trei sferturi din PIB-ul global, în cazul în care cele două țări își vor impune taxele vamale anunțate.

Mircea Badea, ce REACTIE! Ce a putut sa spuna despre CNA jurnalistul! De NECREZUT

Pagina 1 din 1
Tag-uri: criza, FMI, David Lipton



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI