Vara pare un sezon fructuos pentru Porsche. Contabilizarea realizărilor producătorului auto premium german ne poartă dintr-un capăt în altul al lumii. Una via Beijing, alta – aproape sigur – în California şi, ca să nu ne facem de râs, 29 în România.
Dacă nu aţi băgat de seamă, vă spunem noi. Săptămâna pe care tocmai o încheiem a debordat de evenimente marca Porsche. O lansare cât se poate de prozaică, un anunţ care amplifică un val tot mai insistent de speculaţii şi o validare a unui obicei neaoş.
Începem cu ultima, întrucât ne priveşte direct. Importatorul Porsche în România a raportat cu mândrie „29 de vânzări pentru noul model SUV Porsche Cayenne”, care a fost lansat nu mai departe de luna trecută.
Iată că se mai găsesc oameni de succes, optimişti, neafectaţi de criza financiară care îşi face de cap prin ţară, în măsură să pună ban pe ban pentru a achiziţiona o maşină cu un preţ minim de 59.920 de euro şi maxim de 121.914 euro (asta dacă nu se intervine asupra echipărilor standard cu opţionale). Probabil că în ei - şi în alţii ca ei, întrucât mai sunt şi fani/clienţi ai altor mărci de prestigiu - ar trebui să ne punem speranţa salvării din impasul economic în care ne găsim.
Ca o paranteză, într-o săptămână petrecută la începutul lunii trecute în Germania, am descoperit – cuvântul este atent ales – numai două modele Porsche Cayenne prin traficul destul de intens pe care îl propune Bavaria. Desigur, nu trebuie înţeles că nemţii ar boicota cumva SUV-uri Porsche.
Pentru amatorii de statistici trebuie menţionat că din cele cinci versiuni Porsche Cayenne disponibile, favoritul clienţilor români a fost modelul Diesel, din care s-au vândut 16 unităţi, Urmează varianta S, cu şapte unităţi. Hibridul, o realizare Porsche mai puţin gustată
Noutatea absolută a noii generaţii Porsche Cayenne o reprezintă versiunea Hybrid (hibrid, pe româneşte), cu un sistem de propulsie alcătuit dintr-un motor V6 pe benzină şi unul electric.
Deşi nu este nici cea mai scumpă, dar nici cea mai ieftină sau puţin puternică ofertă din gama SUV-ului german (tot atâtea motive care ar putea să incomodeze tranzacţia), această versiune a reuşit să îşi atragă, până în acest moment, doar trei cumpărători. Iată că, atunci când vine vorba de o soluţie alternativă, clienţii cu bani sunt, totuşi, mai puţin aventuroşi. S-a ieftinit Panamera
Nu este vorba de o campanie promoţională, ci de apariţia noilor versiuni Porsche Panamera utilate cu motoare V6 pe benzină – „Panamera” şi „Panamera 4” (cu tracţiune integrală) – etalate în premieră mondială la Salonul Auto de la Beijing, din primăvară.
Astfel, cel mai proaspăt model din portofoliul Porsche, GT-ul Panamera, a coborât ştacheta preţului. Şi nu oricum, ci dramatic.
Desigur, orice tăiere din 100.000 de euro – cât costa, până acum, cea mai „accesibilă” variantă Panamera – nu are darul să sensibilizeze prea multe categorii noi de clienţi, dar întâmplarea merită menţionată.
Ambele versiuni sunt propulsate de un motor V6 pe benzină de 3.6 litri, cu injecţie directă de combustibil, care dezvoltă 300 de cai-putere si un cuplu maxim de 400 Nm. „Panamera” costă 81.100 de euro, iar „Panamera 4” – 89.480. Supermodelul 918 Spyder – aproape o certitudine
Cel mai important moment al „săptămânii Porsche” a fost anunţarea prezenţei conceptului 918 Spyder la ediţia din acest an a celebrei expoziţii auto organizate în a treia dumincă a lunii august la Pebble Beach, California.
Porsche nu a oficializat încă decizia de a transforma spectaculosul prototip hibrid într-un model de serie (mică), dar etalarea lui în faţa protipendadei americane (care va constitui grosul clientelei) însoţeşte cum nu se poate mai frumos zvonurile care dau ca iminentă deschiderea listei de comenzi.
918 Spyder este sortit, se pare, să devină urmaşul celebrului Carrera GT. Imediat după încheierea ediţiei din această primăvară a Salonului Auto de la Geneva (la care hibridul Porsche a fost starul incontestabil al evenimentului), managementul companiei germane s-a arătat încântat de reacţiile favorabile primite. Michael Macht, CEO Porsche, a admis că ”nu există niciun angajat Porsche care să nu-şi dorească realizarea unui model de serie 918”.
Bolidul etalat la Geneva a fost echipat cu un motor V8 pe benzină – care produce 500 de cai-putere – şi cu două motoare electrice suplimentare. 918 Spyder dispune în total de 718 cai-putere şi, potrivit Porsche, întruneşte toate atributele pentru a fi mai rapid ca vechiul Carrera GT şi mult, mult mai îngăduitor cu mediul.
Deşi cifrele indică limpede că românii cu bani nu se lasă uşor impresionaţi de tehnologia hibridă Porsche, ceva ne spune că atitudinea lor ar urma să cunoască o schimbare radicală, prin simpla apariţie a lui 918 Spyder. Cu sau fără o criză economică pe cap.