Criza coronavirusului. Vineri, Sicilia va deveni zonă galbenă. Sardinia este o altă regiune aflată la risc

Criza coronavirusului. Vineri, Sicilia va deveni zonă galbenă. Sardinia este o altă regiune aflată la risc Sursa: Arhiva EVZ

IL FATTO QUOTIDIANO. Trecerea Siciliei în zona galbenă - evitată in extremis săptămâna trecută - va fi decretată mâine (vineri) după examinarea datelor din camera de control.

Cu excepția unor schimbări neaşteptate de situaţie, cifrele spun că regiunea este destinată să abandoneze zona albă, dat fiind că a depășit din nou cei trei parametri așteptați: numărul pacienţilor internaţi la terapie intensivă (11%, pragul fiind 10), internările în secţiile medicale (20 %, plafonul fiind de 15) și numărul de pozitivi. O altă regiune expusă riscului este Sardinia, unde deocamdată rata de ocupare a secţiilor non critice rămâne sub limita fixă, la 14%, sau cu un punct procentual sub limita maximă.

Datele din Sicilia sunt mai grave decât acum o săptămână: în ultimele 7 zile, pe insulă nu s-au înregistrat niciodată mai puțin de o mie de infecții zilnice. Noii pozitivi au umplut deja secțiile spitalului. Incidența a ajuns la 186,27 cazuri săptămânale la 100.000 de locuitori, iar rata de ocupare a paturilor în zona medicală este cu mult peste prag. Chiar și internările la terapie intensivă sunt cu un punct procentual peste plafonul de 10%, în ciuda faptului că vineri au fost suplimentate paturile (tocmai pentru a „scăpa” de zona galbenă). Datele sunt consecința naturală a desfășurării campaniei de vaccinare: Sicilia fiind regiunea cu cel mai mic procent de persoane imunizate din Italia.

Nici în Sardinia situația nu este mult mai bună: numărul bolnavilor internaţi în secțiile de reanimare a depășit deja limita. Deocamdată, insula evită zona galbenă doar pentru că la 1.602 de locuri disponibile are internaţi doar 225 de pozitivi: ceea ce înseamnă un procent de 14%. Numai că între joi și vineri, situaţia s-ar putea schimba. În orice caz, trecerea în altă zonă s-ar putea verifica în curs de o săptămână. Dintre celelalte regiuni, doar Calabria atinge pragul de 15% în ceea ce privește internările în secţiile medicale, în timp ce Umbria are un procent de 9% de pozitivi internaţi la terapie intensivă. (Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News