Liderul europarlamentarilor PSD Dan Nica a transmis un comunicat de presă prin care a condamnat cele mai cele mai recente poziții ale lui Manfred Weber, candidatul PPE la șefia Comisiei Europene. Acesta atrage atenția că atitudinea lui Weber reprezintă un grav atac asupra independenței Justiției din România.
„Observăm că Manfred Weber, liderul Grupului Partidului Popular European, transmite tot mai des mesaje prin care pune presiune asupra procurorilor şi judecătorilor din România, iar cei din PNL nu fac altceva decât să transforme aceste mesaje în temă de campanie electorală, pe seama imaginii României. Este inacceptabil ca un candidat pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene să spună magistraţilor români cum să soluţioneze dosare şi este grav că PNL nu sancţionează aceste presiuni nepermise din exterior asupra sistemului judiciar din ţara noastră. Este o complicitate electorală între PNL şi PPE care are ca rezultat denigrarea României”, a declarat Dan Nica,
Dan Nica a mai spus că liberalii trebui să declare public dacă doresc să sprijine asaltul PPE asupra statului de drept din ţara noastră.
„PNL trebuie să spună public dacă susţine sau nu acest asalt al PPE asupra statului de drept din România. Nu am văzut astfel de poziţii din partea PPE în legătură cu protocoalele secrete dintre magistrați şi serviciile de informații, prin care au fost încălcate grav prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Eu cred că nu poate exista stat de drept fără respectarea drepturilor omului, pe care a fost clădită Uniunea Europeană”, a transmis Nica.