În cadrul unei emisiuni televizate, jurnalistul Ion Cristoiu a afimat despre fostul președinteal României, Ion Iliescu, că este un bun analist politic și a fost un bun președinte al PSD.
„Nu înțeleg de ce domnul Iliescu vrea să fie revoluționar”, s-a întrebat Ion Cristoiu.
„Domnul Iliescu a prins gust de media după interviul dat. Iliescu e un bun analist politic, era bun de președinte al PSD. Semnalul domniei sale, care este și semnalul a presei care a mai rămas libere, nu va fi luat în seamnă că marile puterile occidentale care fac legea.
Nimeni nu și-a dat seama că instituțiile românești sunt goale de conținut. Văd că am revenit la telejustiție. Deja este o încălcare grave a drepturile omului, să se dea publicității toate convorbirile, inclusiv cele care nu au treabă. N-am înțeles de ce e supărat domnul Iliescu când spunem că a fost lovitură de stat.
Poate nu a dat-o dânsul, ci domnul Stănculescu. Nu înțeleg de ce domnul Iliescu vrea să fie revoluționar”, a declarat jurnalistul Ion Cristoiu la Antena3.
Pe blogul său, fostul președinte Ion Iliescu a scris despre evenimentele de la Revoluție, făcând o analiză a evenimentelor din decembrie 1989.
„A trecut suficient timp de la evenimentele din decembrie 1989 pentru a analiza, de o manieră obiectivă, cauzele și consecințele Revoluției, analiză care va fi pusă în contextul acelei perioade. Nu intenționez să răspund tuturor clișeelor care țin loc de evaluare a faptelor din urmă cu treizeci de ani. Cred sincer că societatea românească este suficient de matură pentru a accepta toate punctele de vedere, și a judeca faptele, și nu etichetele lipite de unii sau de alții pe aceste fapte.
Inevitabil, o astfel de analiză implică și o doză de subiectivism. Asta nu înseamnă rescrierea istoriei, pe care o practică atâția cu sârg, când este vorba de Revoluția Română, dar și de contextul în care a apărut și s-a impus. Sunt un martor și un participant la evenimente, am datoria de a fi onest, și sunt onest, în legătură cu lucrurile pe care le-am văzut, și le cunosc. Dar este imposibil pentru cineva, chiar aflat în centrul unui sistem, să cunoască direct tot. Au fost milioane de oameni care, într-un fel sau altul, au făcut posibilă schimbarea politică de sistem, care schimbare a adus cu ea schimbări radicale în economie și în societate, în arhitectura instituțională a statului, în raporturile între indivizi, și între aceștia și stat.
De treizeci de ani auzim invariabil întrebarea: ”A fost, sau nu a fost, Revoluție?” Nu sunt multe definiții despre ce înseamnă o Revoluție. Și oricum în istoria umanității nu avem prea multe episoade revoluționare, care să genereze schimbări atât de profunde în politică, economie și societate. Până la urmă apelul la Revoluție, ca metodă de schimbare, este unul de ultimă instanță, atunci când toate celelelte metode de transformare eșuează. Revoluția este consecința cea mai gravă a eșecului puterii politice în exercițiu de a răspunde nevoilor și cerințelor societății” scrie Ion Iliescu.