„Eu nu aş lua declaraţia domnului Tăriceanu ca un anunţ că va candida la prezidențiale. Este sigur că va candida. A folosit aceeaşi tactică electorală ca PNL şi Iohannis, care le spune „Veniţi la vot! Dacă ne clasăm pe primul loc, noi, cei din PNL şi Klaus Iohannis, vom începe procedurile de venire la putere şi de răsturnare a PSD”. 

În cazul domnului Tăriceanu, a fost un îndemn. Este sigur că va candida. Cred că Partidul Social Democrat se va gândi şi nu va risca să pună un candidat PSD pentru că ne este limpede că se vor muta munţii din loc şi geografia pentru ca PSD să nu aibă şi preşedinte. Este greu de imaginat că vreo putere străină, sistemul va lăsa un alt preşedinte decât unul de dreapta”, a declarat Ion Cristoiu.

„În acest condiţii, dacă aş fi în locul lui Liviu Dragnea, nu aş risca cu un candidat PSD pentru că un astfel de candidat, dacă pierde, începe o degringoladă în PSD. Cu Călin Popescu Tăriceanu se merge la câştig sigur. Dacă pierde în turul 2, PSD va spune: „Nu am avut ce face, a trebuit să îl punem pe Călin Popescu Tăriceanu, a fost aliatul nostru”. Dacă va câştiga, cu atât mai bine pentru PSD. 

Eu nu cred că a fost un anunţ că va candida. Sigur va candida! Rămâne de văzut dacă va candida în numele ALDE sau în numele alianţei. Însă nu putem vorbi, până nu vedem rezultatul europarlamentarelor, care va fi pentru multe partide un punct de plecare sau de dezamăgire”, a adăugat Ion Cristoiu.

 

Te-ar putea interesa și: