Jurnalistul Ion Cristoiu, mărturie despre vizia la SIIJ: „Totul pornește de la înregistrările lui Sebastian Ghiță”

Jurnalistul Ion Cristoiu a povestit, joi, vizita la Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, în cazul pozei pe care Sebastian Ghiță a prezentat-o procurorilor în care apare Laura Codruța Kovesi.

„Eu nu am fost niciodată la DNA dar din relatări, mi s-a părut mult mai relaxant, în primul rând că nu îți iau telefoanele, mie nu mi le-au luat.(...) Am stat de vorbă înainte de mărturia propriu-zisă pentru că nu știam... și am întrebat-o pe procuroare, pe doamna Adina Florea dacă e oficial sau nu... mi-a spus că e oficial, sunt citat, numai că a apelat la formula telefonului.”

„În dosarul cu Nicolae Popa, ca să se înțeleagă de ce e importantă această poză, există o acuzație de mărturie mincinoasă.

Totul pornește de la înregistrările lui Sebastian Ghiță. Într-una din înregistrări a susținut că a fost în relații de prietenie cu doamna Codruța Kovesi și că are și fotografii. De acolo a pornit. Asta a și fost una din mărturiile mele. Sebastian Ghiță nu mi-a arătat poza pentru că sunt eu băiat simpatic, ci pentru că m-am dus la Belgrad ca să-i iau interviu.

În urma acestor interviuri, Parchetul s-a autosesizat și doamna Kovesi a fost chemată, fără ca noi să știm, în legătură cu aceste acuzații într-un dosar care a fost clasat de către Augustin Lazăr. În cadrul acestei anchete, Kovesi a declarat că nu are nicio legătură cu Sebastian Ghiță. Și atunci în mod normal, trebuia să se confirme dacă poza depusă la dosar e poza pe care am văzut eu”, a declarat Ion Cristoiu, la Antena 3.