Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Cristoiu contra Cristoiu: PDL – între fecioara păguboasă şi curva câştigătoare
Cristoiu contra Cristoiu: PDL – între fecioara păguboasă şi curva câştigătoare

Cristoiu contra Cristoiu: PDL – între fecioara păguboasă şi curva câştigătoare

Alături de "sare la gâtul lui", un clişeu care face prăpăd în lumea de fătuci şi guguştiuci a presei noastre libere e "tulbură apele în"...

"În lipsă de altceva mai bun te culci şi cu nevastă-sa" – sună o învăţătură franţuzească tot mai goală de conţinut azi, când amorul liber cunoaşte un avânt extraordinar.

În lipsă de altceva mai bun, voi scrie şi eu că zvonul potrivit căruia Silviu Prigoană va fi candidatul PDL şi, prin asta, candidatul Alianţei pentru noul Bucureşti, dintre PDL şi UNPR, a tulburat apele în partid. De fapt, ca să fim exacţi, nu în întregul partid, ci doar într-o părticică a acestuia, într-un colţişor, ocupat de ceea ce s-ar putea numi Secta talibanilor din PDL.

Când zăpăceala vremurilor a făcut să parvină la Putere PNŢCD, România a făcut cunoştinţă cu nişte inşi care păreau a-şi fi dedicat viaţa apărării până la capăt a purităţii regimului. Orice tentativă de a se promova în funcţii decât foştii deţinuţi politici şi neamurile lor le dădea inşilor cu pricina zburliri de furie revoluţionară. Nu conta că persoana vizată pentru o anume demnitate era o competenţă în domeniul ei de activitate. Nu făcuse închisoare pe vremea comuniştilor? Nu fusese oprită de un miliţian pentru a i se cere buletinul? Nu-i fusese respins niciun articol? Într-un cuvânt, nu suferise sub dictatură?

N-avea ce căuta într-o funcţie în statul român, închiriat pentru patru ani de regimul CDR.

Am numit la vremea respectivă, într-un editorial din Evenimentul zilei, pe cetăţenii care-şi asumau cu de la sine putere misiunea de Gardieni ai anticomunismului dâmboviţean talibanii din PNŢCD.

La peste un deceniu de la ivirea şi înflorirea fenomenului numit Talibanii din PNŢCD, responsabil, printre altele, şi de spulberarea PNŢCD de pe scena politică a ţării, un alt partid încearcă un fenomen asemănător: PDL.

Pe bloguri, teritoriu de viaţă şi luptă al talibanilor PDL, substituit iluzoriu teritoriului numit România reală, posibilitatea ca Silviu Prigoană să fie candidatul PDL la localele pe Bucureşti a stârnit o fierbere grozavă. Aceasta a urmat unei alte fierberi, potolite de pasul înapoi făcut de conducerea PDL, speriată de campania dusă de Gardienii purităţii PDL: cea provocată de zvonul că partidul s-ar putea alia cu PNG-ul lui Gigi Becali.

Silviu Prigoană e cel mai bine plasat în sondaje dintre candidaţii PDL. Nu e sigur că-l va bate pe Sorin Oprescu. Sigur e însă că, prin scorul foarte bun obţinut, el ar putea aduce PDL un spor spectaculos la votul politic.

Pentru talibanii din PDL acest amănunt nu contează. Contează – zic ei – că Silviu Prigoană n-a absolvit Oxfordul, ca domnul Mihai Răzvan Ungureanu, n-a ars pe altarul anticorupţiei, ca doamna Monica Macovei, şi n-a scris o carte, ca domul Cristian Preda.

Dacă ar fi să-i credem, n-ar întruni criteriile de puritate PDL-istă, pentru a putea candida la Primăria Capitalei, nici măcar Cuvioasa Paraschiva şi cu atât mai puţin Simion Stâlpnicul, dat fiind că acesta ocupase abuziv un stâlp.

Controversa născută de candidatura lui Silviu Prigoană a adus în prim – plan marea dilemă a PDL în acest an electoral: Cum e mai bine să fii? Fecioară, dar să pierzi alegerile, sau curvă, dar să le câştigi.

Ultimele momente electorale au dovedit că românii ies la vot doar scoşi de maşinăria partidelor. Entuziasmul precipitării la urne din mai 1990 sau din noiembrie 1996 a dispărut mai ceva ca soarele care se prevede printre nouri în iernile din pastelurile lui Alecsandri.

Se va întoarce în 2012 acest entuziasm?

Aşa zisele mişcări protestatare din ianuarie 2012, o supralicitare propagandistică a unor simpli bulbuci prin înfăţişarea lor drept clocot revoluţionar, a dat unor publicişti posibilitatea de a se inflama în stil caţavencian. Cel plecat din ţară în decembrie 2011 lăsase în urmă un electorat blagoslovit de ziare şi televiziuni ca amorf, dezinteresat de politică, scos la urne doar de mânarea din urmă sau de perspectiva unor găleţi şi pungi primite pe gratis.

Ce mai încolo şi încoace, formula "Mămăliga nu explodează!" plutea, ca Duhul Sfânt peste ape, deasupra literei rostite sau tipărite în decembrie 2011!

Întorşi acasă în ianuarie 2012, mulţi vor fi simţit nevoia să se frece la ochi.

În proza din ziare şi din studiourile TV, electoratul autohton părea să întreacă în conştiinţă civică electoratul din Grecia lui Pericle. În plin viscol, câţiva cetăţeni şi-au făcut apariţia în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, cerând nici mai mult, nici mai puţin decât alegeri anticipate. Coaliţia politico – mediatică Jos Băsescu! n-a scăpat prilejul de a invoca, drept argument pentru chiulul parlamentarilor USL, vopsit drept grevă, revendicarea din Piaţa Universităţii privind alegerile anticipate.

În anii destalinizării româneşti întreaga suflare scriitoricească a denunţat ca abateri de la legile firii personajele proletcultiste care-şi sacrificau viaţa pentru depăşirea Planului de producţie. Oamenii – ziceau criticii proletcultismului – suferă pentru altceva decât pentru strungul care merge în gol sau pentru compresorul care pică de pe Toroiaga lui Dan Deşliu.

Citind proza ieftină dedicată de politicieni şi jurnalişti românilor care înfruntă urgia naturii pentru a cere alegeri anticipate, am avut o clipă impresia că m-am întors la anii când iubita din poeme îi spunea bărbatului:
— Nu mă mărit cu tine, dacă nu iei steagul de fruntaş!

Trăsnaia cu protestatarii care înfruntă viscolul de dragul unui slogan politic a fost doar unul dintre momentele spectaculoasei răsturnări de imagine în cazul electoratului nostru.

Crăciunul, Revelionul, Boboteaza şi Sfântul Ion păreau a fi nu numai prilejuri de umplere a burdihanului, ca altădată, dar şi prilejuri de transformare revoluţionară a românilor.

Până în Crăciun apatici, dezinteresaţi de politică, românii păreau, acum, după Sfântul Ion, eroi ai comportamentului civic, abia aşteptând să vină alegerile pentru a da năvală la vot în proporţie de sută la sută.

Cum va fi participarea la vot în 2012, la locale în primul rând?

Iată o întrebare pe care şi-o pun toate partidele şi căreia îi caută un răspuns cât mai repede, pentru că de el depinde strategia electorală asumată pentru câştigarea alegerilor.

Sunt două posibilităţi:

1) Românii să iasă masiv la urne, într-o mişcare amintind de o Revoluţie la urne, iar opţiunea electorală să ţină cont de nevoia de înnoire a clasei noastre politice.

2) Românii să iasă la vot într-un procentaj asemănător celui înregistrat la ultimele alegeri, iar votul să fie dat, ca şi până acum, după criterii precum: popularitate, charismă, bun de gură, bun gospodar.

Prima posibilitate presupune o strategie electorală bazată pe imaginea partidului la nivel naţional.

Dacă se va concretiza prima posibilitate, PDL ar trebui să-şi asume radicalitatea dogmatică întruchipată de Fundamentalişti. Candidaţii la locale ar trebui să fie cultura şi cinstea întruchipate.

A doua posibilitate presupune o strategie bazată pe calcularea fiecărui vot.

Candidaţii să fie cei care obţin voturi şi nu aplauze pe bloguri.

Asta înseamnă punerea la punct a maşinăriei de partid din teritoriu şi, evident, încheierea de alianţe electorale cu orice formaţiune care poate aduce voturi.

Care dintre cele două posibilităţi va deveni realitate?

Suspicios cum sunt faţă de autenticitatea aşa ziselor mişcări de protest din ianuarie 2012, cred că şi anul acesta românii vor ieşi la urne şi vor vota la fel ca în anii electorali anteriori.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News