Deputatul PNL Cristina Pocora s-a retras din funcția de purtător de cuvânt al PNL și de șef al Departamentului de Comunicare al acestui partid, după "nereușita personală" de la Congresul liberalilor, când nu a obținut un mandat de vicepreședinte.
"Consider absolut firesc să-mi asum nereuşita personală în aceste alegeri interne. Faptul că nu am primit sprijinul majoritar al colegilor pentru obiectivul propus este de natură, în percepţia mea, să genereze pe viitor o posibilă lipsă de legitimitate a coordonatorului Departamentului de Comunicare al PNL şi a Purtătorului de cuvânt. De aceea, pentru a evita o astfel de situaţie, cred că este de datoria mea şi un gest necesar de decenţă să mă retrag din aceste funcţii", susţine Cristina Pocora, într-un comunicat de presă.
Pocora a candidat la Congresul PNL din 27-28 iunie pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului, obţinând 447 de voturi, insuficient pentru a câştiga una dintre cele 31 de poziţii puse în competiţie.
"Congresul PNL a însemnat un nou început de drum. A reprezentat alegerea ca președinte al PNL a domnului Klaus Iohannis, dar și o nouă echipă de conducere. În plus, și cel mai important, în urma acestui proces, PNL a devenit mai puternic. (...) L-am asigurat pe președintele PNL, domnul Klaus Iohannis, și îi asigur, pe această cale, pe toți colegii că, indiferent de poziția din partid, voi munci la fel de mult și voi rămâne la fel de implicată în construcția celui mai puternic Partid Național Liberal de după Revoluție", a mai susținut Pocora.