Cristian Tudor Popescu, desfiinţează „divele” din vilele cu piscină şi anunţă că s-a „sucit”. Vrea „sârma-n nas” de la Firea

Cristian Tudor Popescu, desfiinţează „divele” din vilele cu piscină şi anunţă că s-a „sucit”. Vrea „sârma-n nas” de la Firea

Cristian Tudor Popescu face un comentariu extrem de acid pe site-ul personal criticând în termeni foarte duri pe Gabriela Firea, decizia preşedintelui Iohannis şi demisiile doctorilor.

Crisitan Tudor Popescu  îşi exprimă nemulţumirea,  punctual, faţă de vedetele care epatează din vilele de lux, despre gestul lui Iohannis de a retrage decoraţia Meritul Sanitar în grad de Cavaler spunând că ar trebui să i-o ofere lui Flutur.

1. Sunt sătul de vedetele ce ne transmit cum „rezistă" izolării în penthouseurile, vilele cu piscină și domeniile lor și îndeamnă veseli familiile care trăiesc înainte de izolare, în izolare și după, părinți cu 2-3 copii în două camere de bloc, să facă aerobic și să fie optimiști.

2. Ce se întâmplă cu testarea „la minut", științifică, eșantionată, cu participarea extraordinară a președinților de scară de bloc, a tuturor bucureștenilor, dor cu dor, se face raiul, cum a zis ex-ministrul Costache când s-a pierdut cu Firea? Azi trebuia să înceapă și văd că Firea și Cercel tac mâlc. Credeam că, după ce a pus pe grătar Balena Albastră și s-a protejat de virușii guvernamentali, generăleasa Capitalei e gata-gata să le-o ardă și covizilor. Căci, m-am sucit. Voi să fiu testat! Voi să-mi bage medica Firea sârma-n nas!

Ne puteți urmări și pe Google News

3. Spitalele, nu supermarketurile, străzile sau farmaciile, spitalele devin crescătoriile naționale de Covid. Mă gândesc ce-o fi pe capul bolnavilor de altceva, cu afecțiuni cardiace, digestive, respiratorii, care fac o criză și au nevoie de internare. Se duc la spital ca la locul pentru murit, ca în Evul Mediu? Mai e o speranță: stafilococii, klebsiella, piocianicul și alți băștinași ai spitalelor românești să sară la veneticii covizi, năvălitori pe moșiile și pacienții lor.

4. La Arad, se pensionează medicii în grup. La Orăștie, după ce echipa de serviciu la Terapie Intensivă s-a cărat pur și simplu în timpul turei, lăsând o asistentă singură să aibă grijă de bolnavi, un medic pensionar, care știe ce riscă, a venit să dea o mână de ajutor. Medicii sunt și ei oameni. Și oameni.

5. Președintele Iohannis a retras decorația Meritul Sanitar în grad de Cavaler, acordată Spitalului de Urgență Suceava. Păi, ar trebui să i-o dea celui ce este, potrivit premierului Orban și prim-vicelui PNL Rareș Bogdan, geniul politico-sanitar al județului, liberalul Gheorghe Flutur. „Doctorul" Flutur.

Întrebări cheie

1.Vi se pare corect, stimați Republicani, ca medicii să aibă dreptul de a demisiona în plină stare de urgență, dar să nu mai aibă dreptul de a practica după aceea meseria de medic nicăieri în România?

2.Dar premierul Orban, după ce a dat către medici declarația: „Este o penurie! Regret profund că nu putem asigura tot necesarul prin achizițiile pe care le facem la nivel național", ar trebui să-și dea și demisia?", a scris jurnalistul pe site-ul personal.