Cristian Săpunaru a plecat la FC Porto

Fundaşul rapidist a părăsit aseară cantonamentul Rapidului, pentru a finaliza tratativele cu "dragonii".

Cristian Săpunaru a părăsit ieri cantonamentul Rapidului şi s-a alăturat lotului formaţiei FC Porto, aflat în Germania. Aseară, singurul rapidist prezent la Euro urma să poarte, în prezenţa impresarilor, ultimele negocieri cu gruparea „dragonilor“, care îi oferă un contract valabil pe patru ani. Cu toate că în România suma de transfer a internaţionalului a fost cifrată la şase milioane de euro (cea mai mare sumă pe care o echipă din România a încasat-o vreodată pentru un jucător), portughezii susţin că au plătit Rapidului doar 2,5 milioane de euro.

350.000 de euro pe sezon

Săpunaru nu a jucat sâmbătă în amicalul dintre Rapid şi Partizan Belgrad, disputat în Elveţia, scor 1-1, pentru a nu se accidenta şi a risca astfel compromiterea transferului. Jucătorul îşi făcuse bagajele încă de la finalul săptămânii trecute. El avea de aseamenea rezervat un bilet de avion cu direcţia Dusseldorf (Germania). De acolo, Să- punaru a fost „racolat“ de un oficial al clubului portughez, care l-a transportat în cantonamentul de la Marienfeld, locul unde FC Porto se pregăteşte pentru sezonul viitor.

Românul urmează să îi ia locul în angrenajul lui FC Porto lui Jose Bosingwa, care a semnat în această vară cu Chelsea Londra. La Porto, Săpunaru va încasa un salariu de aproximativ 350.000 de euro pe sezon.

TELENOVELA CONTINUĂ

Portarul Dani Coman trage de timp

Portarul Dani Coman a apărat sâmbătă pentru prima dată poarta Rapidului, după accidentarea suferită în cantonamentul echipei naţionale înainte de Euro 2008. Coman a fost titular în amicalul giuleştenilor cu Partizan Belgrad, fiind schimbat la pauză. „Robocop“ va da un răspuns final în privinţa prelungirii contractului cu Rapid în zilele care urmează, Fathi Taher, finanţatorul giuleş- tenilor, declarând ieri că încă are încredere că portarul va alege să continue în Giuleşti.