Fostul deputat Cristian Rizea – condamnat pe fond la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență – cere să fie citat la adresa cabinetului de avocatură deoarece „se plimbă din loc în loc”, în țară și în străinătate.
Cristian Rizea arată într-un memoriu depus la Instanța supremă că nu mai are bani şi nici domiciliu stabil, iar în prezent se află la nişte rude în SUA. Fostul deputat nu s-a prezentat ieri la proces, iar avocatul său a anunţat că este plecat din țară. „Cristian Rizea nu are un domiciliu fix şi a trebuit să plece din Complexul Stejarii. Se plimbă din loc în loc în ţară şi străinătate. Are probleme financiare. Este în SUA în vizită la nişte rude. Nu are mijloace financiare. Nu vrea să dea o declaraţie în dosar”, a spus avocatul Alexandru Morărescu.
Cristian Rizea este acuzat de DNA că a pretins 300.000 de euro de la omul de afaceri Lucian Colţea (n.r. – între timp decedat). Banii ar fi fost în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi.