Procurorii DNA l-au trimis în judecată sub control judiciar pe deputatul Cristian Rizea, pentru trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor.
Cristian Rizea este acuzat că ar fi primit 300.000 de euro de la omul de afaceri american Lucian Colţea, ca să intervină la RA-APPS, pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidenţială din Bucureşti, şi la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu, a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile, începând din 10 martie.
Astfel, Rizea trebuia să depună în termen de şapte zile o cauţiune în valoare de 1,5 milioane de lei, sumă ce va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
“Măsura a fost dispusă în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală şi prevenirii săvârşirii altor infracţiuni, în condiţiile în care Parlamentul României – Camera Deputaţilor a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a inculpatului Rizea Cristian”, se arăta într-un comunicat de presă al DNA.
'În perioada în care este sub control judiciar, Rizea are interdicţie să părăsească ţara şi să comunice cu persoane suspectate în acelaşi dosar sau cu martori. De asemenea, Rizea trebuie să se prezinte la poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere şi la procurori ori la instanţă, ori de câte ori este chemat.
Potrivit DNA, în 2 decembrie 2009, în baza unei înţelegeri anterioare, Cristian Rizea a primit de la Lucian Colţea, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 200.000 de euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit alţi 100.000 de euro, pentru ca în schimb să intervină la Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-PPS) şi la Primăria comunei Chiajna.'