Pe lângă procesele pe care le are în calitate de fost primar al Sectorului 4 și 5, Cristian Popescu Piedone este acum citat în instanță din cu totul alte motive. Nimeni nu se aștepta la așa ceva.
Se pare că fostul edil nu și-a plătit datoriile pe care le are pentru furnizorul de energie și de aceea trebuie să se prezinte în fața instanței. Acesta se află în prezent după gratii, fiind condamnat definitiv în dosarul Colectiv, la patru ani de închisoare cu executare.
Cristian Popescu Piedone, cu datorii către furnizorul de energie
Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor de judecată, Piedone nu și-ar fi achitat facturile la gaze naturale, astfel că societatea comercială a fost nevoită să apeleze la autorități pentru a-l executa pe acesta, potrivit spynews.ro.
În luna mai a acestui an, fostul edil a Sectorului 4 și la momentul deciziei, primar al Sectorului 5, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare, după ce în primă instanță a primit opt ani și șase luni de închisoare pentru abuz în serviciu.
Cristian Popescu Piedone s-a predat autorităților imediat după aflarea sentinței.
„Este crucea pe care Dumnezeu mi-a dat să o port. Astăzi, prin condamnarea mea, m-aş putea jertfi. Dacă aş putea să înviu cele 64 de victime, nu aş ezita. Sunt alţii care stau ascunşi în spatele paravanelor. Mă duc cu demnitate, onoare şi respect, dacă justiţia a considerat asta.
Trăim pe pământ, nu în ceruri. Mai devreme sau mai târziu, desecretizare şi multe alte lucruri vor ieşi la iveală. Voi continua să lupt în continuare.
Sunt vinovaţi şi nu sunt eu care să spun cine, dar Cristian Popescu Piedone, astăzi, cu patru ani condamnare cu executare, vă spune încă o dată, domnilor: Aş fi lăsat capul în jos. Nu. Îl ţin şi mai sus.
Mi-am făcut băgăjelul, era făcut. Mă voi duce și mă voi preda. Nu am fugit din țară așa cum s-a zis. Rolul primarului este să se ducă la pușcărie când deranjează”, a transmis Piedone după sentința instanței.
Piedone a renunțat la cele mai de preț lucruri pentru cauțiune
Cristian Popescu Piedone, pus de procurorii DNA sub control judiciar pe cauțiune de 1,5 milioane de lei, a renunțat la unele dintre cele mai de preț lucruri ale sale pentru acoperirea acestei sume.
Fostul primar al Sectorului 5 a lăsat la DNA actele unui imobil și mai multe mașini de epocă, bunuri ce vor fi indisponibilizate de procurori.