Cristian Diaconescu s-a întâlnit cu Duane Butcher, la înceheierea misiunii acestuia în România

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, s-a întâlnit, astăzi, cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher, potrivit Agerpres Acesta din urma şi-a încheiat misiunea în România.

Discuţiile purtate între Cristian Diaconescu şi Duane Butcher s-au axat pe necesitatea continuării parteneriatului strategic dintre România şi SUA şi pe amplificarea relaţiilor dintre cele două ţări.

De asemenea, potrivit comunicatului remis agenţiei naţionale, s-a discutat şi despre necesitatea susţinerii sistemului instituţional care asigură funcţionarea statului de drept în România şi au fost abordate teme legate de poltiica internă şi perspectivele relaţiilor bilaterale, după alegerile prezidenţiale.

Tot în cadrul acestei întrevederi, Cristian Diaconescu s-a întâlnit şi cu noul şef al misiunii americane.