Europarlamentarul Cristian Buşoi a declarat că România trebuie să urmeze exemplul ţărilor europene în privinţa legislaţiei referitoare la securitatea informatică şi a afirmat că în următoarele săptămâni intenţionează să genereze în Parlament o discuţie pe această temă.
"Voi organiza un eveniment în care să discutăm subiectul foarte tehnic şi în acelaşi timp să vedem şi situaţiile create în ţări europene. În privinţa legislaţiei (referitoare la securitatea informatică - n.r.), trebuie să luăm exemplul ţărilor europene, să ţinem cont de Directiva Europeană, de Decizia Curţii Europene de Justiţie, de ce a spus Curtea Constituţională. Lucrurile trebuie privite foarte tehnic, nu cu prejudecăţi şi nu cu aspecte care nu au legătură cu textul legislativ", a declarat, pentru Agerpres, Cristian Buşoi.
El susţine că trebuie să existe o legislaţie în acest sens, 'cu mandat de la judecător, numai în anumite cazuri clar stabilite de lege legate de terorism sau de încălcarea gravă a legii, dar trebuie să existe acest cadru legislativ, pentru că în acest moment nu există foarte clar care sunt procedurile prin care oamenii pot fi apăraţi'.
Acţiunea sa vine în contextul recentei tragedii care a avut loc în Franţa. De asemenea, Buşoi consideră că trebuie cunoscută identitatea celor care cumpără cartele pre-pay şi că cei care nu intenţionează să comită acţiuni ilegale nu au motive să se teamă. În acest sens, el susţine că Marea Britanie este ţara europeană care are cea mai fermă legislaţie, în timp ce România este 'cea mai lejeră', pentru că nu are norme legale care să reglementeze aceste aspecte.
"Cred că a avea identitatea cuiva care foloseşte o cartelă pre plătită nu este o măsură Big Brother. În Belgia, în Franţa, în Marea Britanie, spre exemplu, dacă vrei o cartelă din aceasta, trebuie să prezinţi un act de identitate, nu poţi să fii sub protecţia anonimatului. Cea mai lejeră ţară este România, pentru că nu are legislaţie în acest sens", a spus Cristian Buşoi.
Europarlamentarul subliniază, însă, că va trebui să primeze dreptul cetăţenilor de a le fi respectată viaţa privată