Europarlamentarul Cristian Bușoi, acuzat că a terorizat un avion întreg, laolaltă cu 55 de invitați! Liberalul dezminte

Directorul Muzeului Țăranului Român(MȚR) – l-am numit pe Virgil Ștefan Nițulescu – l-a acuzat, vineri, pe europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, că a găsit de cuviință să declanșeze un tărăboi de proporții, laolaltă cu cei 55 de invitați ai săi, în avionul cu care se întorceau de la Bruxelles.

Relatările lui Nițulescu au fost confirmate și de europarlamentarul Maria Grapini, precum și de o înregistrare video din timpul bătăii din avion, în timp ce Cristian Bușoi le contestă cu vehemență, atât în presă, cât și pe Facebook.

„Urlete, cântece și înjurături”

Potrivit directorului MȚR, Bușoi și invitații săi au facilitat o atmosferă „de stadion”, cu urlete, glume nesărate și... înjurături. „În avionul de întoarcere de la Bruxelles erau 55 de oameni invitaţi (pe banii Parlamentului) de Cristian Buşoi la Parlamentul European, ca să vadă cum se munceşte acolo. Atmosfera era de stadion, la meciuri din Liga a III-a (nu am fost, niciodată, la un asemenea meci, dar aşa îmi imaginez): urlete, cîntece (imnul PD-L, ăla cu omul bun) cântate ca la crâşmă, glume proaste şi înjurături la adresa Mariei Grapini, a lui Cristian Pârvulescu, Mircea Diaconu (cei trei erau în avion), Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea (ăştia doi nu erau)”, a povestit Virgil Ştefan Niţulescu, pe Facebook.

„Pilotul a oprit avionul!”

El a susținut că toți ceilalți pasageri erau enervați de situație. „Ce 55 au protestat că mîncarea şi vinul servite nu erau îndeajuns de bogate... Culmea a fost că, în momentul în care a aterizat avionul, cei 55 s-au ridicat să îşi ia bagajele. Însoţitoarele i-au rugat să se aşeze, pentru că avionul nu a ajuns la locul de parcare. S-au ales cu tot felul de mitocănii. Pînă la urmă, pilotul a oprit avionul şi a refuzat să se mai mişte, până cînd nu s-au aşezat toţi pasagerii pe scaune. Alte înjurături . Tot scandalul a durat 15 minute. Au urmat îm brânceli. Cei 55 vroiau să iasă primii din avion. În fine. N-am mai văzut aşa ceva, într-un avion Tarom. Problema mea e alta: îl cunosc de mult pe Cristi Buşoi. E un om civilizat şi bine crescut. Cum naiba a putut să invite un asemenea om numai mitocani, ca să îi înveţe cum se face campania electorală pentru europarlamentare? Cu ăştia vrea PNL să facă o campanie decentă?”, a întrebat directorul MŢR.

 

Explicațiile liberalului

La rându-i, Cristian Bușoi dezminte categoric acuzațiile lansate de Nițulescu și Grapini, catalogându-le drept exagerări. „PSD exagerează copios! Invitații mei în Parlamentul European n-au creat scandal. Îmi cer scuze însă că s-a scandat „Letiția”. Este copios exagerat ca să se arate cum este terorizat PSD prin scandări antiDragneaDăncilă, chiar și în avion, din partea oamenilor din PNL. Dar asta nu s-a întâmplat. (…) „Vreau însă să fie foarte clar: avionul nu a fost oprit din cauza grupului, nu a adresat nimeni injurii nimănui, nu a protestat nimeni în legătură cu condițiile din avion. Este o exagerare a directorului MȚR, care vrea probabil să se pună mai bine cu guvernanții”, scrie Cristian Bușoi, care se iscălește ”participant civilizat la campania electorală”, a scris Bușoi, duminică, pe Facebook.

 

Grapini confirmă

Europarlamentarul Maria Grapini a confirmat, într-un comentariu, veridicitatea informaţiilor: „Confirm cele spuse. Atâta lipsă de civilizație şi atâta mitocănie nu am văzut. Păcat! În avion era şi un comisar şi alte persoane străine! Asta e imaginea care vrea să o facă PNL în Europa?”.

 

Adina Vălean și manelele

Vă reamintim că nu mai devreme de 6 aprilie 2019, chiar în mijlocul unei conferințe la Parlamentul European, pe o temă serioasă, unui primar român i-a sunat telefonul pe ritm de manele. Și a tot sunat, nu s-a oprit deloc, astfel că întreaga sală înțesată cu români a înghițit în sec. Cam asta s-a întâmplat, pe scurt, când eurodeputatul PNL Adina Vălean (soția lui Crin Antonescu) vorbea despre „soluțiile viitorului” în cadrul unei dezbateri cu prezență internațională. Eurodeputatul PNL Adina Vălean a invitat mai mulți primari din țară și jurnaliști pentru a lua parte la o conferință importantă, găzduită în Parlamentul European. Soluțiile viitorului. Realități și așteptări pentru politicile de mediu în Europa - a fost tema dezbaterii, unde au luat cuvântul nume importante.