Cristian Bușoi, mesaj important după vizita la Washington: România are o imagine foarte bună în Congresul SUA

Europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, a venit cu un mesaj important pentru țara noastră, după ce în această această săptămână a fost într-o misiune diplomatică la Washington. Liderul PNL a susținut că România are o imagine foarte bună în Congresul SUA. El a asigurat că se va continua să se lucreze la consolidarea parteneriatul dintre SUA – România și UE. 

Cristian Bușoi a menționat că, în calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, s-a întâlnit cu membri ai Congresului SUA, democrați și republicani din Senat și Camera Reprezentanților, oficiali ai Departamentului de Stat și experți de top ai principalelor Think – Thank-uri ale Statelor Unite.

"Am fost bucuros să aflu, din discuțiile cu toți oficialii cu care m-am întâlnit, că țara noastră se bucură de o reputație foarte bună. Ni s-au transmis mulțumiri și aprecieri pentru felul în care românii s-au implicat în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, dar și pentru devotamentul pe care România îl arată față de parteneriatul pe care îl avem cu SUA și NATO. Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă sunt foarte respectați și apreciați în Congresul SUA", a spus Bușoi.

El a arătat că, în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut la Washington, temele de discuție s-au concentrat, în special, pe situația securității aprovizionării cu energie.

Bușoi, despre determinarea UE de a renunța la gazul rusesc

"Am reamintit determinarea totală a UE de a renunța, cât mai repede posibil, la gazul rusesc, iar parteneriatul dintre SUA – UE pentru livrarea cantităților suplimentare de LNG către Europa reprezintă o parte importantă a soluției. Pentru asta avem nevoie însă de investiții în terminalele LNG atât în UE, cât și în SUA, contracte pe termen lung, valabile cel puțin 15 – 20 de ani și o cantitate minimă de gaz, care să justifice investițiile de pe ambele continente", a arătat liderul PNL.

Bușoi a arătat că a insistat, de asemenea, în cadrul întâlnirilor, pentru o mai strânsă coordonare la nivel politic, întărirea rolului NATO în regiune și accelerarea adoptării TTC, tratatul care va accelera schimburile economice și va rezolva o parte din problemele comune.

"Implementarea Pactului Verde European (Green Deal) și a Fit For 55 și o mai bună coordonare pentru implementarea Acordului de la Paris și lupta împotriva schimbărilor climatice au fost un alte puncte importante pe agenda întâlnirilor", a punctat președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European.

Discuții cu Anthony Fauci despre situația pandemiei în SUA și Uniunea Europeană

De altfel, zilele trecute Bușoi a discutat cu directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase și consilier medical principal al președintelui Statelor Unite, Anthony Fauci. Dezbaterea a abordat, printre altele, subiectul situației actuale a pandemiei de coronavirus în SUA și Uniunea Europeană.

"Am discutat cu dr. Fauci despre actuala situație a răspândirii COVID-19 atât în SUA, cât și în Uniunea Europeană și despre nevoia de a continua să transmitem mesajele corecte, argumentate pentru susținerea vaccinurilor drept cea mai bună metodă de prevenire a contractării virusului. Deși pandemia este sub control acum, nu avem încă certitudinea că nu vor apărea noi tulpini ale virusului, poate mai agresive și mai rezistente”, a transmis Bușoi.