Cristian Boureanu s-a alăturat campaniei Ice Bucket Challenge

Politicianul Cristian Boureanu s-a alăturat campaniei umanitare Ice Bucket Challenge provocându-i la rândul său pe liderul PMP Elena Udrea, Cozmin Gușă și Sebastian Ghiță. Pe lângă ”dușul” cu apă rece ca gheața, cei care intră în joc trebuie să facă și o donație.

Provocarea ”Ice-Bucket” (găleata cu gheață) a fost lansată de un american din Massachusetts, al cărui priten a fost diagnosticat cu boala Lou Gehrig (ALS). Prin acest gest, el a încercat să ridice gradul de conștientizare a publicului în legătură cu această boală neurovegetativă, care afectează creierul și măduva spinării, ducând la paralizie. Mai multe personalități importante din diferite domenii au răspuns la provocare și au făcut un duș cu gheață.

Jurnalistul Radu Banciu s-a alăturat și el campaniei și s-a lăsat filmat la Fântâna din Piața Universității, acolo unde un coleg i-a turnat în cap o găleată cu apă.

"Vrem să le raspundem politicenilor în trendul zilei. Au scăpat de faza cu selfie, vom apela la cel de-al doilea clișeu al momentului, faza cu găleata. O țară bolnavă la cap are nevoie de un om sănătos. O țară bolnavă are nevoie de cineva cu capul limpede, spălat proaspăt”, a spus Radu Banciu.

Ulterior, Banciu a lansat provocarea mai multor politicieni: „Lista îi cuprinde în momentul de față pe pe Victor Ponta, Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu, Monica Macovei, Vadim Tudor, Dan Diaconescu, Cristi Diaconescu, Kelemen Hunor, Ioan Ghise, Silaghi Szolt și cine știe cine Dumnezeu va apărea până la final”.

 

(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/en_GB/all.js#xfbml=1"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, 'script', 'facebook-jssdk'));