Fostul şef de la CJ Iaşi a încercat până în ultima clipă să scape de arest, dar procurorii au venit cu probe noi.
Fostul şef al Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, a primit ieri o nouă lovitură. Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au respins contestatia formulată de avocaţi şi au menţinut sentinţa Tribunalului Iaşi, prin care Adomniţei va mai sta încă 30 de zile în arest la domiciliu. Cristian Adomniţei şi alţi inculpaţi din dosar au fost audiaţi ieri, timp de patru ore, informează www.bzi.ro.
Adomniţei va mai sta pentru încă o lună în arest la domiciliu, acesta fiind acuzat într-un dosar de corupţie care a zguduit Consiliul Judeţean Iaşi. Prejudiciul calculat ajunge la circa 400.000 lei, inclusiv penalităţile pentru nerespectarea contractului încheiat cu firma Laser Co SRL. În plus, procurorii care au instrumentat cazul au venit cu o serie de probe noi, care au aratat că acesta a încercat chiar să influenţeze martorii din acest dosar în favoarea sa.
Curtea de Apel Iaşi a luat aceeaşi măsură şi în cazul celorlalţi trei inculpaţi din dosar, Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, angajate ale CJ Iaşi, şi Letiţia Popa, administrator al SC Laser Co SRL. Cei patru inculpati se află în arest la domiciliu de la mijlocul lunii mai. Acuzaţiile în acest dosar sunt de fals. Cristian Adomniţei şi angajatele sale ar fi acoperit o recepţie fictivă realizată de CJ, în urma unui contract de prestări servicii derulat cu firma Letiţiei Popa.