Dezvăluirea NUCLEARĂ despre BORCEA. De ce se ferește cel mai mult în spatele gratiilor

Dezvăluirea NUCLEARĂ despre BORCEA. De ce se ferește cel mai mult în spatele gratiilor

Cristi Borcea joacă table în pușcărie. E noua sa activitate, în condițiile în care sănătatea nu-i mai permite să muncească.

Fostul acționar al echipei Dinamo joacă table în compania colegilor de celulă, scrie portalul www.libertatea.ro. 

Acesta este încarcerat în Penitenciarul Rahova, de patru luni. Este a doua oară când ajunge după gratii, în condițiile în care și-a mai ispășit o pedeapsă, la Poarta Albă. 

Sursa citată arată că deși munca aduce o reducere a pedepsei, Cristi Bărcea s-ar ține departe de efortul fizic, iar motivul ar fi cel medical.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, el ar fi refuzat până acum orice fel de muncă, fie la bibliotecă, fie la bucătărie.

Jurnaliștii de la ”Libertatea” arată că felul de a fi al lui Borcea din prezent poate fi explicat prin starea sa de sănătate.

După controalele medicale la care a fost supus au fost găsite o serie de probleme care țin de buna funcționare a inimii. 

Fișa sa medicală, după comisiile de specialitate prin care a trecut, e destul de amplă cu o serie de afecțiuni care țin de cord. 

Mai mult decât atât, Cristi Borcea a fost pentru o perioadă internat în secția de cardiologie-chirurgie a spitalului închisorii Rahova.