Detaliile ceremoniei au fost stabilite în cel mai mare secret. De altfel, socrul Valentinei Pelinel a declarat că încă de când fiul lui se afla după gratii, că cei doi au în plan să se căsătorească, dar nimeni nu se aștepta ca ei să facă pasul atât de repede. De când a fost eliberat Cristi Borcea și Valentina Pelinel au fost plecați în mai multe vacanțe pe care le-au petrecut discret, doar în doi, timp în care și-au consolidat și mai mult relația și i-a demonstrat blondinei că anii ei de așteptare nu au fost în zadar, scrie click.ro.
Așadar, Cristian Borcea a făcut pasul cel mare pentru a treia oară, iar Valentina s-a căsătorit și ea pentru a doua oară, după divorțul de fostul ei soț, politicianul Cristian Boureanu. Cei doi au ales să-și unească destinele la Primăria Voluntari, iar fiul lor în vârstă de doi ani, Milan Cristian, a fost prezent la marele eveniment.
Cristian Borcea a fost căsătorit cu Mihaela Borcea cu care are trei copii și de care s-a separat pe cale amiabilă în 2011 și cu Alina Vidican, care i-a dăruit și ea doi copii, dar l-a care a renunțat pentru Valentina Pelinel și fiul lor Milan. Borcea și Vidican au divorțat la notar, la Constanța, în toamna lui 2016. Alina s-a mutat la Miami cu cei doi copii și s-a stabilit în America pentru a-și reface viața, lăsându-i cale liberă Valentinei la inima lui Borcea.
- INCREDIBIL: FENOMEN UNIC în România. În ACEASTĂ NOAPTE se va putea observa perfect pe cer
- POLITICALLY INCORRECT. EVREII sunt printre ULTIMII intelectuali care mai APĂRĂ FRANȚA! FINKIELKRAUT despre atacul antisemit: Mi-a spus că FRANȚA e A LOR (a imigranților), ei sunt MAREA ÎNLOCUIRE, și că EU (EVREUL - n.r.) voi fi PRIMUL care va PLĂTI!
De altfel, blondina nu a negat că cei doi vorbesc des ca relația lor să avanseze și să se oficializeze. Este posibil ca graba celor doi să fie alimentată și de zvonurile care tot au circulat în ultima vreme privind o nouă sarcină a Valentinei. Până în acest moment, fostul fotomodel internațional nu a confirmat că ar fi din nou gravidă, dar apropiații ei au povestit că blondina așteaptă să fie sigură că totul decurge ca la carte înainte de a da vestea cea mare.
Cresc pensiile, de la 1 martie! Este OFICIAL! Care sunt pensionarii ce vor primi BANI mai multi

Stirile zilei
doctorulzilei.ro
Alte articole din categoria: Divertisment
Alte articole din categorie

LASA UN COMENTARIU