Cristi Balaj: "Am fost felicitat de ambele echipe"

Arbitrul român Cristian Balaj, care a oficiat aseară, la centru, partida din Liga Campionilor dintre FC Copenhaga şi FC Barcelona, încheiată cu scorul de 1-1, a declarat, pentru Evz.ro, că nu consideră că a greşit la faza în care portarul catalanilor, Victor Valdes, l-a lovit pe atacantul gazdelor, Dame N'Doye. "Fluieraşul" a decis să nu îl elimine pe jucătorul spaniol.

"Am fost felicitat de ambele echipe. Am avut o singură fază discutabilă, cea cu Valdes, la care am considerat că portarul a lovit mingea şi i-am dat doar cartonaş galben. Oficialii partidei m-au felicitat, iar faza a fost la limită - în care unii consideră că am luat decizia corectă, iar alţii cred că se impunea o eliminare", a spus Cristi Balaj. Altercaţie între Guardiola şi Solbakken

"Cât priveşte faza în care i-am anulat golul lui N'Doye, a fost fault clar acolo, iar jucatorul a dat mâna cu mine la final şi a recunoscut infracţiunea", a adăugat arbitrul român, care a amintit şi de derby-ul din Liga I, Rapid - Steaua (luni), pe care îl va conduce, precizând: "Cu cât presiunea e mai mare, cu atât arbitrez mai bine". Liga Campionilor: Rezultate