Este "sfatul" pe care fostul jucător şi vicepreşedinte al Universităţii Craiova, Silvian Cristescu, i l-a adresat antrenorului dinamovist Mircea Rednic.
Vehement contestatar al lui Rednic, dar şi încrezător în victoria Universităţii Craiova în meciul cu Dinamo, Cristescu şi-a continuat criticile acide la adresa lui Rednic, dar şi a echipei Dinamo.
"Au jucători buni, dar nu au antrenor. Îi facem cum vrem noi! Păi se pun căţeluşii cu leii? Niciodată. O să vedeţi sâmbătă la meci. Ştiu doar vreo trei, patru jucători de la Dinamo: Lobonţ, Tamaş, Bratu şi Dănciulescu, care evoluează la naţională, în rest, pe nimeni. Nu am auzit de ei", a afirmat fostul oficial al echipei oltene.
Cristescu este convins de victoria Universităţii Craiova în meciul cu Dinamo din etapa a VI-a a Ligii I, care se va disputa la Bucureşti, sâmbătă, începând cu ora 19:45.
"Nu am fost vreodată aşa sigur de o victorie a Universităţii. Valoarea lotului, prestaţia echipei în acest început de campionat sunt net superioare dinamoviştilor. Nu prea dansez, eu mă exteriorizez altfel, dar de această dată voi completa spectacolul din teren în loja oficială. Deja iau lecţii de dans, să le arătăm noi «câinilor» cine este şeful", a mai spus acesta.
Sursa:Mediafax