Crin Antonescui: Încă o pseudo-vitejie a lui Ponta în pseudo-războiul cu Băsescu

Fostul preşedinte al PNL consideră că denunţarea de către premierul Ponta a pactului de coabitare cu preşedintele Băsescu este "un pseudo-gest politic" şi "nu are sens decât în perspectiva campaniei electorale".

"Ce înseamnă că denunţă pactul? Există vreun efect concret, există vreo urmare denunţării acestui pact? Nu are niciun fel de relevanţă, este un pseudo-gest politic şi nu are sens pentru domnul Ponta decât în perspectiva campaniei electorale, unde principala sa temă este lupta împotriva lui Traian Băsescu, care, oricum, pleacă peste două luni, indiferent ce s-ar întâmpla", a explicat Crin Antonescu, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Fostul lider al PNL a mai declarat că agest gest este "încă o pseudo-vitejie a domnului Ponta în acest pseudo-război cu domnul Băsescu".

"Eu vreau să spun încă o dată şi să-i spun chiar domnului Ponta încă o dată că nu în baza acelui pact a devenit prim-ministru, ci în baza votului cetăţenilor români şi a unei majorităţi parlamentare copleşitoare (...) Păi, dacă în baza acelui pact, zice domnul Ponta, l-a desemnat Băsescu premier, dacă denunţă pactul atunci să demisioneze din funcţia de premier, ceea ce presupun că nu se întâmplă", a conchis Antonescu.