Crin Antonescu: Victor Ponta nu poate evita la infinit dezbaterea moțiunii de cenzură

Liderul PNL Crin Antonescu a cerut ca moțiunea de cenzură depusă împreună cu PDL, PMP şi PPDD să fie citită în cursul zilei în plenul reunit al Parlamentului sau cel târziu marţi dimineaţă, solicitând respectarea termenelor prevăzute de Constituţie.

„Ponta se teme de o discuție aplicată și de un dialog. El este obișnuit să meargă și să vorbească singur, să nu fie deranjat de moderatorii care știu doar să îi ridice osanale. Dar această dezbatere Ponta nu o poate evita la infinit”, a spus Crin Antonescu.

Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că liberalii sunt pregătiţi pentru dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură până cel târziu vineri. Moţiunea a fost depusă la Parlament marți.