Fostul președinte PNL, Crin Antonescu, a dezvăluit faptul că premierul Victor Ponta a fost sfătuit să rupă colaborarea cu el, pentru a putea rămâne la guvernare, într-un interviu pentru Gândul.
“Din 2012, s-a lucrat pe diferite canale la ruperea USL, a tandemului Ponta – Antonescu. Eu cred că în acea perioadă, asta este o părere, nu am date, elemente, dovezi, este pur şi simplu impresia mea, eu cred că încă din acea perioadă, din perioada interimatului, din perioada verii 2012, pe diferite canale s-a lucrat cumva la ruperea acestui tandem politic, extrem de puternic, între mine şi Victor Ponta, între PSD de atunci şi PNL de atunci, o construcţie politică extrem de puternică pentru că avea în spate cei mai mulţi dintre cetăţenii români cum s-a dovedit chiar şi la alegerile din decembrie 2012. Cred că atunci s-a construit o breşă, care apoi a fost din ce în ce sporită, lărgită şi care a dus până la urmă la ruperea USL şi la prăbuşirea acestui proiect politic cu foarte multă forţă”, a declarat Antonescu.
El a mai precizat că existat oameni importanți din instituții importante care nu vedeau cu ochi buni coaliția USL, indiferent de succesul Referendumului.
"Cred că au existat, dar repet, nu am să vă dau nume, pentru că însumi nu am presupuneri concrete în legătură cu acest moment, dar cred că au existat oameni importanţi, persoane importante, care i-au sugerat lui Victor Ponta, că pot face un parteneriat cu domnia sa, cu condiţia să rupă acest tandem, pentru că el era prea puternic", a adăugat Antonescu.
Referitor la situația în care se află acum premierul, întrebat dacă Ponta va rămâne până la sfârșitul mandatului în fruntea Guvernului, fostul președinte PNL a declarat că acest lucru nu depinde de decizia prim-ministrului.
“Sincer nu cred că acest lucru depinde de decizia domnului Ponta. Dacă e să fac un pronostic, probabil că acest lucru se va întâmpla mai devreme, undeva în toamna aceasta”, a mai declarat el.