Crin Antonescu, mărul discordiei! Cum l-a avertizat Orban pe fostul co-președinte al USL

Crin Antonescu, mărul discordiei! Cum l-a avertizat Orban pe fostul co-președinte al USL

În pofida aparențelor încurajate de toate taberele din PNL, lista formațiunii pentru viitoarele alegeri europarlamentare continuă să stârnească nemulțumiri fratricide.

Potrivit surselor ”Evenimentului zilei”, Ludovic Orban și apropiații săi i-au transmis revenitului Crin Antonescu, zilele acestea, că dacă va încerca să candideze la europarlamentare din partea unei altei grupări, de pe lista partidului va fi scoasă și soția sa, Adina Vălean, care încă beneficiază de o poziție eligibilă, iar el va risca excluderea.

Ape tulburi

Avertismentul a fost lansat în condițiile în care Orban a reușit, în urmă cu câteva săptămâni, să-l debarce pe Crin Antonescu de pe lista pentru europarlamentare, fapt care, potrivit surselor EVZ, l-a înfuriat pe fostul co-președinte al USL. Drept urmare, Antonescu a purtat o serie de tratative, prin intermediari, cu Partidul Ecologist, care-l curtează asiduu pentru a-i deschide lista, iar semne despre aceste discuții de culise au „transpirat” în mass-media și s-au rostogolit până la urechile lui Ludovic Orban, căruia nu i-a plăcut deloc ce a auzit. Aceasta în condițiile în care, oricum, liderilor PNL le dau frisoane vasele electorale comunicante cu alianța USR-PLUS.

Ne puteți urmări și pe Google News

Motivele

Lui Antonescu i se trage, firește, din pricina vechilor ciocniri pe care le-a avut de-a lungul timpului atât cu președintele Klaus Iohannis, cât și cu Orban sau cu facțiunea foștilor PDL-iști coordonați în jurul tandemului Vasile Blaga-Gheorghe Flutur. Reactivarea lui Crin Antonescu nu a picat deloc bine grupărilor din PNL, care l-au perceput întotdeauna ca pe un rival la funcția supremă în partid. Cu atât mai mult cu cât, în eventualitatea unui eșec la europarlamentare, lupta pentru putere în PNL va comporta alte forme, PDL-iștii abia așteptând un pas greștit din partea lui Orban, la fel ca facțiunea apropiată de Cristian Bușoi și de liderii din București, pe care președintele liberal nici măcar nu a putut să-i mazilească după pofta inimii. Cel puțin interesant este că anul trecut, când Orban a încercat în mod repetat să impună modificarea Statutului, astfel încât să-i poată debarca ușor din funcții pe liderii indezirabili de organizații, președintele Klaus Iohannis s-a împotrivit cu vehemență acestei perspective, fluturând „unitatea partidului”. Din acel moment, Orban a început să piardă tot mai multă putere pe line de partid.

 

Cine candidează

Potrivit surselor EVZ, jurnalistul Rareș Bogdan își continuă negocierile cu liderii PNL în perspectiva deschiderii listei pentru PE (tratativele sunt pe ultima sută de metri), acesta fiind urmat de Siegfried Mureșan, Mircea Hava, Adina Vălean, Daniel Buda, Vasile Blaga, Dan Motreanu, Cristian Bușoi, Gheorghe Falcă și Marian Jean Marinescu. În situația actuală, foștii PDL-iști ar beneficia de 3 poziții eligibile dintr-un total de 8, dar „greul” Gheorghe Falcă ar risca să rămână pe dinafară, la fel ca Marian Jean Marinescu. Vă reamintim că Biroul Permanent Național al PNL l-a numit pe junele Robert Sighiartău șef de campanie pentru europarlamentare.