Fostul preşedinte al PNL explică pentru prima dată după victoria lui Klaus Iohannis de ce nu s-a implicat în campania electorală a acestuia şi care este viitorul său în partid.
În interviul acordat în exclusivitate pentru Gândul, Crin Antonescu a recunoscut că nu a crezut în victoria lui Klaus Iohannis la prezidenţiale şi că nu s-a implicat în campania acestuia, deoarece nu a avut încredere în campania lui Iohannis şi nici în oamenii din jurul acestuia.
”Nu sunt interesat, sub nicio formă, de revenirea la conducerea PNL. Am spus-o când m-am retras din această poziţie, reamintesc că am făcut-o în urma chibzuinţe cât se poate de mature şi responsabile, nu a fost o decizie pripită şi este o decizie pe care în continuare nu am niciun motiv să o schimb. Nu înseamnă că îmi este indiferentă soarta partidului în care mă aflu sau soarta dreptei româneşti în general”, a declarat pentru gândul Crin Antonescu. Liberalul a spus că l-a felicitat pe Iohannis după ce a câştigat prezidenţialele şi că s-a dovedit că are instinct bun atunci când l-a adus în partid.
Mă bucur că Iohannis a câştigat, având în vedere în principal ceea ce înseamnă acest vot care l-a făcut preşedinte. Mă bucur că prin această iniţiativă pe care am avut-o, ea nu a fost privită cu foarte multă încântare în interiorul partidului la vremea respectivă, am dovedit un instinct bun”, a comentat Crin Antonescu.
Klaus Iohannis a devenit prezidenţiabilul PNL în urma votului din Delegaţia Permanentă a PNL din 21 iulie 2014 , când l-a întrecut în competiţia internă pe Crin Antonescu.