„Reperul moral” al lui Crin Antonescu dă cu flit din nou PNL-ului

Artistul Tudor Chirilă a respins orice colaborare cu „mafi a politică din România”, precizând că PNL este „un partid la fel de toxic ca PSD și ALDE”, după ce, în spațiul public, au apărut informații potrivit cărora liberalii ar fi purtat discuții cu Chirilă pentru a candida la alegerile locale din 2020 pentru funcția de Primar General al Bucureștiului.

Nu este prima dată când Tudor Chirilă este curtat de PNL și artistul le taie speranțele liberalilor. În campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2009, Chirilă nu a dat curs „asocierii politice” inițiate pe atunci de președintele PNL Crin Antonescu.

Tudor Chirilă este cunoscut pentru acțiunile sale la protestele de stradă, dar și pentru comentariile dure de pe rețele de socializare pe care le face cu privire la legile Justiției, dar și la alte demersuri politice ale Puterii. Acesta a fost solistul formației Vama Veche, apoi a fondat trupa Vama, iar, în prezent, este jurat și antrenor la „Vocea României”.

Demisia

Prim-vicepreşedintele PNL Sector 2 Viorel Cataramă i-a cerut demisia liderului PNL, Ludovic Orban, acuzându-l că a dus partidul „într-o situaţie limită”, în contextul informaţiilor potrivit cărora Tudor Chirilă este preferat de unii liberali pentru Primăria Capitalei. „După un şir de gafe incredibile, de neînteles, făcute de Ludovic Orban, partidul a ajuns într-o situaţie limită!

Lideri importanţi au luat deja atitudine, multi alţii, chiar dacă nu s-au manifestat public sunt profund nemultumiti, chiar indignaţi! Ultima informaţie lansată în spaţiul public- Tudor Chirilă candidat al PNL la Primăriei Bucureşti, dar mai ales reacţia acestuia - denotă o degringoladă care trebuie oprită urgent! Rezultatele ultimelor sondaje de opinie arată că noi, ca partid, suntem pe o direcţie gre- şită; opinia publică a sancţionat limbajul duplicitar, lipsa programului şi atitudinea defetistă!. (...) Este momentul ca Ludovic Orban să demisioneze, în caz contrar este de datoria partidului să-l demită” a declarat Viorel Cataramă, potrivit Mediafax.ro.

Fake news

Liderul PNL Ludovic Orban i-a răspuns lui Viorel Cataramă, susținând că știrea despre posibila candidatură a lui Tudor Chirilă din partea PNL la Primăria Capitalei este falsă şi că procedura de desemnare a candidaţilor liberali la alegerile locale va fi demarată în luna iunie.

„E un fake news. Nu a fost nicio discuţie pe tema asta, e o invenţie, nu are nicio legătură. Procedura de desemnare a candidatului la Primăria Capitalei şi la celelalte primării de reşedintă de judeţ va fi demarată după Biroul Politic din iunie, în care vom adopta procedurile, criteriile, calendarul, toate printr-o hotărâre a Biroului Politic Naţional”, a declarat Ludovic Orban.

 

Băț prin gard

Președintele PNL București Cristian Bușoi a precizat că la alegerile locale din 2020 candidatul liberalilor la Primăria Capitalei va fi membru PNL. De altfel, europarlamentarul a subliniat că porţile partidului sunt deschise pentru oricine crede că este reprezentat de liberali şi îşi doreşte să susţină ideile pe care PNL le promovează.

„Am toată aprecierea pentru Tudor Chirilă, pentru activitatea sa ca artist şi pentru implicarea sa civică, dar, ca preşedinte al PNL Bucureşti, nu am purtat şi nu am cunoştinţă ca PNL să fi purtat discuţii despre alegerea unor candidaţi. Desemnarea candidaţilor va fi un proces de selecţie în interiorul PNL. Celor interesaţi să lanseze pe piaţă fumigene şi să bage băţul prin gard la PNL Bucureşti le spun că: PNL Bucureşti va continua să facă Opoziţie la administraţia PSD-Firea”, a explicat Bușoi.

 

Reper moral

În timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009, la marea confruntare de la Palatul Parlamentului de dinainte de alegerile din 22 noiembrie, cei trei candidați la președinție: Traian Băsescu (PD-L), Mircea Geoană (PSD) și Crin Antonescu (PNL) au fost rugați de moderatorul dezbaterii Robert Turcescu să numească un personaj care ar putea reprezenta un exemplu de moralitate în România de atunci.

În timp ce reper de moralitate pentru Traian Băsescu era soția sa, Maria Basescu, iar pentru Mircea Geoana a fost Patriarhul Daniel, Crin Antonescu l-a ales pe solistul Tudor Chirilă. Vedeta PRO TV a avut încă din 2009 o atitudine refractară față de PNL, fiind nemulțumit că numele său a fost pomenit „într-o dezbatere electorală la momentul în care România pare să nu mai aibă ieşire şi în care nu se mai întrevede nici măcar SPERANŢA.

Am încercat mereu să rămân în afara asocierilor politice, atât cu grupurile Vama Veche şi Vama, cât şi în nume propriu, iar în seara asta, unul dintre candidaţi mi-a folosit numele încercând să-şi definească o reprezentare. Aş fi preferat să nu se întâmple acest lucru pentru că nu doresc să devin un instrument electoral. Or, afirmaţia domnului Antonescu exact asta propune. Prin urmare, trebuie să rostesc încă o dată ceea ce am mai spus aici pe blog: Nu mă alătur nici unui mesaj politic şi nu susţin oficial pe niciunul dintre candidaţii la preşedinţie’’, explica pe atunci Tudor Chirilă.