Evenimentul Zilei > EVZ Special > CRIN ANTONESCU: „E dreptul parlamentarilor să modifice Codul Penal”
CRIN ANTONESCU: „E dreptul parlamentarilor să modifice Codul Penal”

CRIN ANTONESCU: „E dreptul parlamentarilor să modifice Codul Penal”

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, susține că a avut o experiență pe care n-a avut-o nimeni: a fost sub foc încrucișat, al „băsiștilor” și al aparatului de propagandă a PSD

– Dan Andronic: Domnule Crin Antonescu, nici nu mai știu cum să vă spun, președinte al Senatului nu mai sunteți, președinte al PNL, nu, senator nu prea mai vreți…

– Crin Antonescu: Credeți că este foarte important?

– Nu, cel puțin pentru structura interviului, nu. Dar aș vrea să știu de ce simțiți nevoia să plecați din politică?

– Înainte de toate pentru că n-am intrat și n-am stat în politică toți acești ani cu gândul de a-mi termina cariera, viața, experiența în politică. Pentru mine întotdeauna politica a fost un episod, episodul politicii, nu am știut niciodată cât va dura, de la o vreme și, asta demult, am început să-mi doresc, sub un pretext sau altul, o durată mai scurtă, pentru că anii se adunau. S-au adunat foarte mulți, nu regret niciunul, a survenit o conjunctură care este, până la urmă, una foarte deschisă, în ciuda ideii pe care mulți preocupați de caz o au, de a căuta vreo conspirație, de a căuta ceva ascuns, de a căuta un mister în povestea asta, lucrurile sunt foarte simple. Pe de altă parte, fiecare om intră în politică cu anumite motivații: din vocație, ceea ce nu cred că e cazul, din dorința de a fi cineva important în societate, dorință legitimă de altfel, dar nu a fost asta motivația mea, din dorința de a se înstări…

– Înțeleg că nici asta nu a fost. Răspund eu…

– În mod evident, nu.

– Dar poate din dorința de a scrie istorie.

– Probabil că sunt oameni care au această…

– N-ați avut nici acest sentiment?

– Nu, n-am avut acest sentiment. Ceva cu istoria, nu a fost așa o dorință…

– Sunteți absolvent de istorie, m-am gândit…

– Da. Și pasionat de istorie, nu doar absolvent. Nu a fost o dorință măreață de a face istorie, a fost o dorință sau curiozitate de a vedea cam cum se face. Una peste alta, chiar dacă nu ești vreun titan care răstoarnă epoci, un martor tot ești și, slavă Domnului, în acești 25 de ani, numai în Parlament 23 de ani, am văzut destule lucruri. Revenind la motivație eu am intrat într-un fel pentru a mă exprima, pentru a comunica. Sunt diferite forme de comunicare.

– Atunci puteți intra în televiziune dacă v-a rămas dorința.

– Nu știu dacă e același tip de exprimare și, totuși, de-abia am scăpat, zic eu, de constrângerile politicii. Nu aș vrea să dau de altele, care s- ar putea fie ceva mai ale dracului decât alea din politică. Dar, până la urmă, e un ceva pe care îl ai de spus sau pe care crezi că îl ai de spus și pe care îl spui într-un timp limitat. Sigur, nu mi-am atins toate obiectivele, nu am împlinit toate lucrurile pe care mi le-aș fi dorit, dar asta nu prea se întâmplă niciodată.

– Dar măcar v-ați ridicat la standardul pe care vi l-ați impus, la care ați visat?

– În politică, nu neapărat, în general, am fost destul de exigent cu mine însumi…

– Și atunci, retragerea este un semn al exigenței?

– Este și un semn al exigenței. Retragerea înseamnă, pe de o parte, că ce ai avut de spus, ai spus, cine a înțeles, a înțeles, cine nu a înțeles, nu a înțeles, cine ce a înțeles, dacă cineva folosește din asta, bine, dacă nu, nu, depinde cât de bine ai spus, depinde dacă era sănătos ce ai spus. O să arate timpul. Pe de altă parte, pentru că anumite lucruri- și vorbesc aici mai ales de retragerea din funcția de președinte de partid, nu au reușit. La mine nu a fost o chestiune simplă.

– Atunci a apărut mai ales ca un joc politic.

– Nu, numai în România e doar un scandal și un mister. De ce un președinte de partid, care, împreună cu partidul lui, își stabilește o țintă de 25%…

– Redusă la 20%…

– …și ia 15%, cum de a demisionat. Nimeni nu vrea să ia act că, iată, foarte recent, în Anglia, nu s-a încheiat numărătoarea votului și trei președinți de partid, de la liberali, Nick Clegg, Miliband, de la laburiști, până și Nigel Farage, fără de care, pesemne, partidul ăla nu există, au demisionat, repet, până să se încheie numărătoarea voturilor.

„Și Victor Ponta trebuia să își dea demisia”

– Dan Andronic: Dar de ce numai președintele? Pentru că asta a fost întrebarea și a zis domne, e un complot că nu trebuie să își asume răspunderea numai președintele?

– Crin Antonescu: Nu a fost niciun complot, pentru că nimeni nu mi-a sugerat, nu mi-a cerut să fac un asemenea angajament, să-mi impun o asemenea conduită. De ce nu au demisionat și alții, nu mă întrebați pe mine. Răspund doar de actele mele și, în orice caz, mi se părea normal ca numărul 1 să aibă responsabilitatea numărul 1.

– Dar vi se părea normal ca și ceilalți să-și dea demisia? Ceilalți responsabili?

– Da. Dar asta nu mai e, repet, problema mea și nu aș putea spune că sunt foarte surprins sau că îi critic prea tare. Nu e ceva ieșit din comun. După părerea mea, dar contează asta foarte puțin, și Victor Ponta ar fi trebuit să demisioneze în momentul în care a pierdut prezidențialele.

– Și Vasile Blaga…

– Chiar dacă a doua zi, în condițiile în care partidul îl susținea și avea o majoritate, putea merge la Cotroceni, la noul președinte, să reclame mandatul de premier, dar noi vorbim aici de niște acte simbolice. Mai e încă un lucru și nu vreau să insist pe el, pentru că e trist. Pe de altă parte, dincolo de rezultatul în europarlamentare, care să spunem că nu era atât de important…

– El nu era important, dar l-ați făcut important. În momentul în care v-ați asumat un obiectiv și eu am învățat un lucru de la consultanții americani, bătrâni: nu pronunța cifre, pentru că, dacă spui 25 și iei 24, 5 sau 24, 9, se va spune că e un eșec, deși poate să fie o performanță uluitoare pentru partidul tău. Sau dacă spui 51% și iei 50…

– Dacă noi am vorbit de 25%, eu am dus angajamentul la 20, sub 20… De ce avea importanță acest rezultat? Noi discutam la foarte scurtă vreme după, din nefericire, încă o dată o spun, poate revenim după efectul unui eșec politic major, care fusese USL, după un act politic a cărui responsabilite, în primul rând, eu mi-o asumasem, pentru că e o decizie pe care nu am luat- o deloc singur, dar pe care am precipitat-o, să spun așa, și pe care, evident, mi-am asumat-o ca președinte, cu consecințe, cel puțin pe termen scurt, extrem de dure. Știam care sunt costurile, mă uit și eu la Antena 3 și la alte posturi. Asta e o glumă. Pentru mine toate aceste lucruri erau foarte clare, dar important, însă, era ce urmează și urmau prezidențialele cu o încărcătură majoră.

„PNL nu putea fi un mare jucător”

– Dan Andronic: Și, în mod real, dacă nu luai peste 20%, candidatul nu avea nicio șansă.

– Crin Antonescu: Mai era, în fine, o a treia miză. PNL, în care am trăit mai bine de două decenii, a avut întotdeauna sau a invocat întotdeauna, pe drept cuvânt, o slăbiciune la nivel administrativ, teritorial.

– În sensul că nu aveau organizații puternice.

– Că nu aveau organizații puternice și poziții în administrația locală suficient de puternice.

– Câștigate prin vot, nu prin participarea la guvernare?

– Prin vot, vorbim de președinți de consilii județene, primari. Ei bine, între altele, în proiectul USL, cu multă migală și cu multă dificultate, pentru că nu e ușor să negociezi un contract politic la paritate cu PSD. Nu e ușor din niciun punct de vedere. Aceste poziții fuseseră obținute, ori incapacitatea noastră, a partidului, de a valorifica aceste poziții, a căror lipsă o invocase mereu, îmi arăta că există un altceva ce nu poate face din PNL un mare jucător.

– V-ați trezit la volanul unei mașini pe care scria Porsche, dar mergea cu viteza de Fiat 500.

– Nu scria Porsche, dar despre care eu știam că trebuie să fie Porsche, pentru a ajunge în timp util într-un anumit loc. Bineînțeles că, spunând toate aceste lucruri, nu vorbesc deloc în calitatea unui jocheu care se crede excelent și face calul gloabă, pentru că de aceea am demisionat eu însumi. Și ca să mai lămurim un lucru, câștigarea prezidențialelor de către Klaus Iohannis, la câteva luni după, candidat al PNL și al altora, în fine, al unei alianțe, nu infirmă constatarea mea că PNL singur nu putea să fie mare jucător pentru că, în lectura mea, aceste alegeri prezidențiale nu au fost în niciun caz câștigate de mașina din spate. Mașina politică din spate este 30% din turul întâi…

– De candidat?

– Într-o anumită măsură greu de evaluat și de candidat, eu cred că ele au fost câștigate de alegătorii care au făcut opțiunea pentru ceea ce au perceput drept un non-politician împotriva unui politician, un om non-sistem, nu antisistem, împotriva sistemului și care, sigur, au amendat suita de erori ale lui Victor Ponta, pe care eu am și semnalat-o, de altfel, chiar în cursul campaniei electorale, și am spus că e favorit, e greu să piardă, dar nu e imposibil dacă insistă.

„Iohannis mi-a spus că nu vrea să candideze. Relațiile dintre noi erau foarte clare. Cristal”

– Dan Andronic: Revenim puțin la momentul demisiei dvs. Ce rol au jucat Ludovic Orban și Teodor Atanasiu, pe care i-ați menționat în niște declarații?

– Crin Antonescu: Ei nu au jucat niciun rol în demisia mea, în decizia mea de a demisiona din funcția de președinte al PNL. Absolut niciun rol, ei n-au jucat niciun rol nici în decizia mea de a renunța la candidatura la Președinție. Lucrurile sunt foarte simple.

– Și atunci de ce i-ați menționat?

– Ca să nu-i menționez atunci pe alții.

– Adică ei nu făceau nimic. Asta nu cred, poate nu vreți să-mi spuneți.

– Sigur că vă spun și dvs. și celor interesați, pentru că nu e nimic misterios, nimic conspirativ, nimic urât.

– Atunci să vă spun, ca să clarific, ce știam și eu din postura de gazetar. Că a existat o întâlnire la partid în care vi s-au prezentat niște sondaje, potrivit cărora nu puteați câștiga, că trebuia să vă retrageți și au forțat foarte mult retragerea. Asta știam. Asta este povestea care a existat la acel moment.

– Lucrurile, simplu, au stat altfel. În preajma, sau chiar imediat după începutul campaniei electorale pentru europarlamentare, eu am avut o discuție cu Klaus Iohannis în care l-am întrebat. Eram numai noi doi. L-am întrebat, foarte sincer, dacă totuși nu am putea să luăm în discuție, strict teoretic deocamdată, ipoteza unei candidaturi a domniei sale.

– La Președinție?

– La Președinție. Asta a fost o discuție între noi doi.

– Și ce v-a răspuns?

– Că nu.

– Ferm, așa sec, în stilul lui?

– Da, sigur.

– Deci, nu era apăsat de nicio îndoială. A zis nu și a plecat.

– Nu știu dacă era apăsat sau nu de vreo îndoială.

– Nu, în sensul că îți dai seama dacă un om…

– Relațiile mele cu Klaus Iohannis erau, în acești ani, nu foarte multe, nu foarte intense, dar foarte clare. Cristal. Nu era un om pe care să-l întrebi de șapte ori un lucru.

– Și nici nu-și schimba răspunsul.

– Și nu-și schimba răspunsul, în general. Sigur, eu întrebând acest lucru, și aducându- i niște argumente, pentru că eu aveam, să spunem așa, presentimentul că în această bătălie, care e clar că se angaja după ruperea USL-ului, se angaja cu Victor Ponta și cu PSDul, că această bătălie politician contra politician este greu de câștigat, pentru că, evident, mașina de toate felurile a PSDului este mai puternică. Și, evident, ruperea USL era contabilizată, exploatată, pusă, eu am și asumat-o mai mult decât era cazul personal, tocmai pentru a proteja și restul partidului și, eventual, alți participanți la traficul politic. Dincolo de asta, răspunsul a fost, deci, negativ ne-am concentrat pe analiza ipotezei nefericite, pentru că nu am exclus, eu am avut convingerea că facem 20%, 20 și un pic facem, până în 25, pentru că aveam toate atuurile să facem. Atunci când Vasile Blaga și PD-ul fără nimic, dar nimic, cu doi președinți de Consilii Județene, cu Traian Băsescu în coastă, până și cu Băsescu în coastă, fără presă, fără nimic ia 12,5%…

Fiind un pic mâhnit, nu frustrat, că nu vorbim clar, am anunțat că renunț

– Dan Andronic: Nu mi se pare mare scor, dar în sfârșit…

– Crin Antonescu: Păi, nu, pentru Vasile Blaga și pentru PD, în poziția aceea, era un scor normal.

– Era un scor de avarie…

– Dar pentru PNL atunci 15% în condițiile acestea este o catastrofă.

– Corect. Era un scor mic.

– Exact. Când eu am demisionat de la partid, l-am mai întrebat o dată pe Klaus Iohannis atunci, după aceste întâmplări, l-am mai întrebat încă o dată ce mai crede despre povestea respectivă.

– Despre canditura lui la Președinție.

– De această dată mi-a dat un răspuns evaziv. Recunosc că nu am fost foarte fericit.

– Cum v-a zis?

– Acum, nu intrăm în detalii.

– Nu, dar în sensul de „mă mai gândesc”, „poate”!

– Simți totuși un om…

– Dar nu a mai fost un „nu”. Sau nu a mai fost acel „nu”.

– Da, „să vedem”, așa și pe dincolo. e.

– În momentul acela dumneavoastră vă mai doreați să candidați sau nu?

– Eu știam foarte bine că această candidatură a mea ar fi una foarte grea.

– Nici a lui Iohannis nu a fost foarte ușoară, nu mi se pare.

– Nici a lui Iohannis nu a fost ușoară.

– E greu să te bați cu PSD-ul…

– Sigur că da, dar să te bați cu PSD-ul după ce, sau în condițiile în care ai fost aliat cu PSD-ul și înțelege lumea foarte greu, pentru că tu spui una și propaganda spune zece. Nu uitați că eu am fost, am avut cinstea să fiu, cel puțin în ultimele șase luni, într-o experiență în care nu a fost nimeni. Am fost sub foc încrucișat. Și băsiștii, să-i țină Dumnezeu sănătoși!, au tras cum știau ei, că aveau cătarea și focul format, și aparatul de propagandă al PSD-ului, foarte puternic, a tras în același punct. Făcând această constatare, fiind un pic mâhnit, ăsta-i cuvântul, nu frustrat, mâhnit, de aceea că nu vorbim clar doi oameni, care am avut o relație cristal, am spus hai să simplific lucrurile, pentru că suntem într- o poziție delicată, și am și anunțat atunci că renunț la candidatura la Președinție.

Nu PSD l-a presat pe Ponta să rupă USL, ci factori de inflfluență de nebănuit

– Dan Andronic: Deci, nu a fost o presiune din interiorul partidului?

– Crin Antonescu: Ceea ce povestiți dumneavoastră cu sondajele s-a petrecut.

– Deci, asta cu sondajele a existat?

– A existat, dar a existat mult mai târziu la acel Congres, unde președintele proaspăt al partidului, Klaus Iohannis, a dorit să treacă prin vot o rezoluție prin care să fie stabilit și candidatul la Președinție (…) Nu a fost nimic tensionat, nimic necivilizat, toate lucrurile au fost la locul lor.


FOTO: Crin Antonescu



– Dumneavoastră ați pus, din ce am înțeles, foarte mult suflet în construcția USL.

– Eu am pus foarte mult suflet și, chiar dacă asta s-ar putea să le scape multora, chiar dacă eu nu am participat la campania prezidențială a lui Klaus Iohannis, nu vă ascund că, până la urmă, deznodământul mi-a provocat o mare bucurie.

– Bun, normal a câștigat Klaus Iohannis împotriva unui om pe care cred că, pe bună dreptate, l-ați considerat adversar.

– Nu numai că l-am considerat adversar, îl consider pe Victor Ponta, vrea nu vrea, că aia e poziția pe care i-a dat-o istoria, principalul vinovat pentru marele eșec al USL. Dar, asta nu mă duce la sentimente rele, în plan uman, față de Victor Ponta.

– Asta vroiam să vă întreb, ați fost prieteni?

– Atât cât sunt oamenii prieteni în politică, și nu prea sunt, asta este constatarea pe care am făcut-o.

– În sensul de relație apropiată, mai bem o bere, mai facem un grătar împreună, mai stăm și la taclale nu numai în ședințe.

– Cât sunt oamenii prieteni în politică, da.

– El a invocat de câteva ori această relație și a zis că-i e dor de acel Crin Antonescu.

– Da, și îl înțeleg. Eu, fără a-i purta vreo ranchiună, dincolo de constatarea, repet, că „îmi pare rău că nu am fost atât de tare”, și, între timp, am înțeles de ce nu putea fi atât de tare, dar la vremea respectivă, sigur, e o mâhnire „domne’, putea să iasă altceva”. Nu e vorba de candidatura mea la Președinție, e vorba de un proiect în care chiar am investit cu toată seriozitatea.

– Vă e dor de acel Victor Ponta?

– Mie nu mi-e dor de nimic din politică, domnule Andronic, dar deloc.

– Deci, nu vă e dor de Traian Băsescu, nu vă e dor de Victor Ponta, de Klaus Iohannis…

– Nu. N-am niciun motiv să-mi fie dor, însă toată această împletire de evaluări, judecăți, dacă vreți, de valoare sau sentimente e una complicată. Cred că Victor Ponta a făcut praf un proiect extraordinar, nu-i port sâmbetele pentru asta. Cred că și Klaus Iohannis avea calea foarte simplă, mai ales cu un om care a fost extrem de deschis și loial în relație, calea de a comunica direct, mai ales când era o situație delicată, nu mă cramponam de vreo candidatură, eram aproape ușurat(…). În legătură cu Iohannis, mai sunt curios. În legătură cu Ponta, am formele mele de compasiune.

– Spuneți că și Ponta, și Iohannis au procedat ca doi politicieni. Și-au văzut interesul politic imediat.

– Nu.

– De ce?

– După părerea mea, Victor Ponta nu numai că nu și-a atins interesul…

– Asta, știți, e ca în fotbal, contează rezultatul. Rezultatul pentru Victor Ponta a fost prost. A pasat bine…

– Deci, nu și-a atins nici un interes.

– Nu. Pe moment, la acel moment, interesul lui era să candideze la președinție.

– Credeți?

– Nu știu. De ce a făcut-o? Aveți altă explicație pentru ruperea USL-ului?

– Pentru ruperea USL-ului, nu. Sigur că, până la urmă, decizia nu a stat numai la Victor Ponta… Însă, eu nu cred că-i vorba de partid. S-a vorbit foarte mult despre PSD, că PSD-ul îl presează pe Victor Ponta…

– Și atunci cine? Serviciile?

– Asta a ajuns o denumire convențională.

– De aia am și folosit-o. E ușor peiorativă.

– Serviciile, Masoneria. Masoneria a mai scăpat, nu se mai vorbește. Vorbim de tot felul de factori de influență care, în viața unui om, fie el și om politic, pot să fie de nebănuit. Este clar că Victor Ponta n-a controlat, n-a gestionat, întru totul propriile…

– A cauționat. Fără participarea lui nu se putea.

– Până la urmă, răspunderea este a lui. Dar nu cred că era interesul lui și, mai ales, nu l-a atins. În ce-l privește pe Klaus Iohannis este o chestiune în plan uman pe care nu am înțeles-o, pentru că nu era nici interesul lui Iohannis, nu l-a ajutat chestiunea asta cu nimic. Eu, de altfel, am vorbit foarte puțin despre chestiunea asta, chiar și acum vorbesc foarte puțin, pentru că, până la urmă, este o chestiune intimă. Dar, totuși, o explicație pentru lipsa mea de entuziasm, pentru absența mea din campanie trebuie să existe(…).

– Ați fost președinte interimar câteva luni.

– Al României. Nu câteva luni. Două. Cât a zis Curtea Constituțională, nu noi am prelungit acel termen.

– Bănuiesc că acea experiență v-a schimbat puțin viziunea asupra a aceea ce înseamnă misiunea și mandatul unui președinte.

– Nu mult. Să știți că pe fond, nu.

– Nu ați văzut lucrurile puțin altfel când ați plecat de acolo? Mai nuanțat? Nu știu, în materie de siguranță națională, de servicii.

– În materie de siguranță națională, în acea poziție, în realitate și nu în imaginație sau în proiect, te întâlnești cu situații, cu date, cu fapte, concrete.

– Când trebuie să iei o decizie.

– Când trebuie să iei o decizie.

– Președintele ia decizii.

– Da. Nu pot spune în sensul acesta că nu mi-am imaginat… Din păcate, nu pot da exemple. Nu s-au întâmplat cine știe ce lucruri.

– Dar sunt momente în care se vine și se cere aprobarea președintelui pentru o anumită operațiune. Sunt lucruri operative, care nu acționează de capul lor.

– Sigur că da. Sau poți să înțelegi ceea ce înainte nu înțelegeai: dom’le, de ce nu se întâmplă un lucru? Acum vorbeam de nivelul de înțelegere a ceea ce trebuie să facă sau să nu facă Klaus Iohannis. Într-adevăr, este o perioadă scurtă, dar șase luni nu reprezintă o perioadă chiar atât de scurtă. E o digestie internă modul în care primești și reușești să asimilezi și să transmiți viziunea ta strategică. Ține de caracterul fiecărui personaj. Dar nu cred că-i așa scurtă. Începe să nu mai fie așa scurtă. A fost scurtă până acuma(…). Nu pot să nu constat prezidenţializarea de facto, cel puţin psihologic, electoral, a regimului politic din România. În momentul în care vin un milion şi jumătate de oameni în plus la vot, doar pentru preşedinte, şi nu vin la niciun altfel de alegeri- locale, parlamentare, referendum-, atunci înseamnă că asupra acestui preşedinte, indiferent ce scrie în Constituţie, se pune o răspundere enormă. Disproporţionat de mare cu…

– Contribuțiile pe care le are….

– … cu ceea ce ar fi normal. Dacă ceva, să spunem, întârzie, în ceea ce înseamnă acţiunea politică şi comunicarea preşedintelui, nu cred că e doar preşedintele responsabil(…). Mă refer la faptul că preşedintele, dacă nu are un partid al lui, al lui nu în sensul neconstituţional, dar un partid cu care să lucreze politic nişte proiecte, totuşi, trebuie să aibă.

„Unii au destulă autoexigență să nu le placă nici lor cum se mișcă PNL în Opoziție”

– Dan Andronic: Face ce?

– Crin Antonescu: Se gândeşte aşa.

– Relatează faptul că Viorel Hrebenciuc a fost arestat? Că Varujan Vosganian are dosar penal și așa mai departe…

– Nu, nu, nu. Acestea sunt relatări, dar când sigur eşti jurnalist, nu vorbesc evident de toţi, de cei mai mulţi… Când eşti jurnalist, când eşti analist, când eşti, aşa, un fel de atotştiutor public, trebuie să spui ceva, să îţi deschizi gura şi ce poţi tu spune dacă, repet, nu ai cultură, nu ai discernământ, nu ai imaginaţie, nu ai talent? Ce poţi tu spune să fie bine? Să spună lumea “aşa e”, să nu te poată contrazice. Trebuie să spui că Parlamentul e rău, că politicienii sunt nişte derbedei, că oricine nu e politician e un om desăvârşit şi un om minunat şi un om împlinit.

– Nu vi se pare că simplificați procesul?

– Nu. Eu îl constat. Şi îl constat ca un om care nu am de gând să mai fiu în Parlament, nu am de gând să mai candidez, am de gând să termin cu aceste presupuse delicii ale vieţii parlamentare. Eu vă spun că un om, care ştie că nu există democraţie fără un Parlament respectat, că nicăieri nu sunt iubiţi politicienii, dar că în ţara celui mai puternic Executiv şi celui mai puternic preşedinte, avem şi cel mai puternic Parlament. Şi mă refer la Statele Unite. Punct. Că în Statele Unite exigenţa presei, a opiniei publice faţă de politicieni… –

Cred că ține și de procesul de selecție, dacă vreți…

– …este în realitate mai cruntă decât în România, dar nu atacă, nu sapă la convingerea oamenilor că ăia buni, răi, sunt aleşi de ei şi îi reprezintă pe ei, îi pot călca în picioare ca instituţie, asta este cu totul altceva.

– Bun. Este un sistem aparte sistemul american, este greu de replicat.

– Dar, revenind la noi, două eşecuri majore, până în acest moment, sunt povestea cu numărul de parlamentari, pentru că s-a invocat faptul că prevederile Constituţiei în vigoare nu permit să facem mai puţin de 400. Aşa e Constituţia…

– Poate fi schimbată.

– …poate fi schimbată. Aici, ca să fiu foarte sincer, n-am înţeles de ce PNL, câtă vreme Ponta şi PSD au spus ce am lucrat până acum, nu ne menţinem viziunea. De ce PNL se mai gândeşte şi la ce se mai gândeşte.

– Păi nu ați vorbit cu Alina Gorghiu?

– N-am vorbit şi acest subiect. Suntem în comunicare, normal, dar nu tot timpul. Ea e mai activă, eu sunt în retragere. Pentru această Constituţie se poate face o majoritate. În al doilea rând, este criminală, dacă pot să folosesc un termen tare, menţinerea prevederii cu alegerea primarilor din primul tur. Şi cu consecinţe mult mai grave, că nu este suficientă reprezentativitate sau că nu există şansa schimbării, ventilării, ca să spunem aşa. Menţinerea actualei structuri de putere are consecinţe în organizarea partidelor. Oricât s-ar schimba legile de finanţare, legile de funcţionare, e clar că voturile de acolo vor continua să se ia şi, în sensul acesta, este foarte greu să vorbim despre reformarea clasei politice.

– Cum vi se pare că se mișcă PNL ca partid de opoziție? Trecând, și, dacă vreți, discutăm și despre problemele interne pe care le au în fuziune. Sunteți unui dintre artizanii fuziunii.

– Eu sunt convins şi chiar în ceea ce îi priveşte pe unii, ştiu, că e destulă autoexigenţă să nu le placă nici lor cum se mişcă. E complicat. Adică, e limpede că de la victoria, care încă o dată o spun, se vede…

– Nu e a partidului, ci a lui Klaus Iohannis și a oamenilor din spatele lui.

– E a lui Klaus Iohannis şi a dorinţei unor…

– A votului negativ.

– …unor alegători mulţi din România de a se implica, din când în când, şi de a răsturna căruţa cu politicieni.

Pasaje din rostirea lui Teodorovici le aștept de 20 de ani

– Dan Andronic: Să știți că, până la urmă, așa s-a întâmplat la fiecare alegeri prezidențiale. De fie care dată, în turul doi, a fost factorul q, el a fost reprezentat de diferite situații care a venit și a modificat rezultatul. Cel care părea sigur câștigător, până la final, a pierdut. Și avem Adrian Năstase, Traian Băsescu, Klaus Iohannis.

– Crin Antonescu: PNL e confruntat cu câteva lucruri, mişcări de genul celor fiscale, pe care Ponta şi Teodorovici le iau. Astea nu sunt de joacă.

– Adică ar fi trebuit să le aprobe, să le dezaprobe. Ce ați fi făcut dacă erați în locul lor?

– Eu, totuşi, am pretenţia, cât de cât, că în decursul timpului, nu am vorbit limbă de lemn şi am spus şi lucruri impopulare sau care nu se fac. Atunci când vine un ministru, Eugen Teodorovici, nu ştiu ce o să facă. Abia îl cunosc. Vreau să vă spun că anumite pasaje din rostirea acestui om în calitate de ministru de Finanţe eu le aştept de 20 de ani. Eu, ca liberal. Deci nu pot, în momentul în care el le spune, eu să sar să îi dau în cap. Pot să fiu cu ochii-n patru. Ia să vedem dacă chiar faci ceea ce ai spus.

– O măsură, dacă este bună, trebuie sprijinită indiferent cine o ia.

– Măsura, dacă este bună, trebuie, măcar, recunoscută ca atare.

– Da. Vă referiți la reducerea TVA…

– Mă refer la reducerea TVA, mă refer la discursul destul de liberal pe care acest om, acest ministru l-a ținut. Sigur, aici este și meritul lui Ponta că susține o asemenea politică. Asta o dată. O confruntare care riscă să te facă…

– Riscă să te ducă cumva spre Stânga, sau către o zonă populistă?

– Nu, nu, în România nu există…

– Nu știu, în partea aialaltă.

– În România, în spațiul public, există un singur om de Stânga.

– Ion Iliescu.

– Nu am zis comunist, am zis de Stânga, deși nici Ion Iliescu nu mai este comunist. Nu, Costi Rogozanu, un om pe care eu- sigur eu nu sunt de Stânga, nu-i împărtășesc ideile- dar îl urmăresc cu mare plăcere și fac acest compliment public cu totul dezinteresat. E un om de Stânga, care știe ce-i aia Stânga, vorbesc de Stânga modernă. Nu Ponta. Nu are nicio treabă cu Stânga, hai să fim serioși. Nici Ponta, nici altcineva din PSD.

„Parlamentarii sunt ținta propriei lor prostii. Îmi pare rău să o spun”

Dan Andronic: Cât aveți salariu ca parlamentar?

– Crin Antonescu: În jur de o mie de euro.

– Cred că vorbim de sub o mie de euro.

– Am spus în jur. Sigur că, dacă dăm frâu liber populismului, începem să spunem că sunt oameni săraci care trăiesc cu 100 de euro, da. Dar noi vorbim într-o ţară şi într-un sistem în care magistraţii sunt mult mai bine plătiţi, şi foarte bine că sunt mult mai bine plătiţi şi trebuie să ai curajul să spui: începem această reformă, cine vrea să facă politică nu mai face afaceri, nu are nicio altă preocupare cât face politică, o face din vocaţie şi, dacă poate să trăiască în România cu 5.000 de euro pe lună bine, dacă nu, nu. Du-te şi fă 15.000 în altă parte. Aşa. După aceea, totuşi, Parlamentul, imaginea şi instituţia parlamentară sunt pe un tobogan cum nu au fost niciodată.

– Nu au fost o Crăiasă a Zăpezii, nici o regină…

– Dar nu sunt nicăieri iubiţi.

– Acum sunt ținta unei campanii anticorupție..

– Acum sunt, în primul rând, ţinta propriei lor prostii. Îmi pare rău să o spun, a celor mai mulţi sau a foarte mulţi dintre noi, parlamentarii.

– La ce vă referiți?

– La conduită, la acţiuni politice, la maniera în care răspund unor provocări, la maniera în care reprezintă pe cineva, dacă reprezintă. Nu spun că nu există motive de critică. Asta se întâlneşte, în chip nefericit, cu acţiunea profund tembelă, izvorâtă şi din ignoranţă a unei bune părţi din mass-media care din lipsă de pregătire, de cultură, de imaginaţie, de talent…

DESPRE MODIFICAREA, ÎN PARLAMENT, A LEGILOR PENALE: „Sunt deplasate istericalele unora”

– Dan Andronic: Domnule Antonescu, urmăriți arestările de dimineață, arestările de după amiază?

– Crin Antonescu: Arestările dau buzna, și dacă nu le urmărești. Le urmăresc, evident. Toate nu vor să spună decât impresiile unui om din ce în ce mai puțin spre deloc interesat de politică, în calitate de actor. Traversăm o perioadă destul de îngrijorătoare. Sunt evidente semnele unei crize. Noi nu avem dramă în acest moment.


FOTO: Crin Antonescu



– Nu avem dramă?

– Dramă în sensul că, din 1990 încoace, mai ales într-o democrație care se construia, se reconstruia, am avut niște confruntări politice majore. Acuma nu avem, pentru că, în chip ipocrit, toată lumea este de acord cu toată lumea. Toată lumea este de acord că nu este bună imunitatea parlamentară. Nu mai are nimeni curajul să spună că imunitatea trebuie să existe, că imunitatea are un rost, un temei în orice democrație…

– Cred că a spus-o fostul dvs. coleg Călin Popescu Tăriceanu.

– Foarte bine a făcut. E la mintea cocoșului. Pe de altă parte, este clar că se folosește această imunitate cel puțin într-un mod ilegitim…

– Abuziv.

– Abuziv. Adică nu pentru scopurile pentru care a fost gândită și trebuie să existe. Toată lumea este de acord că Justiția trebuie să taie și să spânzure, dar, mă rog, cu nuanțe (…) Tema Justiției e o temă fierbinte, e o temă contaminată, e o temă delicată. Știți, pe vremuri, nu foarte demult, eram încă președinte al Senatului, am propus o dezbatere în Senat pe această temă: starea Justiției în România. Au început, bineînțeles în mod mecanic, răcnetele băsiștilor, pentru că, nu-i așa?, era încă un atac la Justiție, încă o lovitură de stat. Cum, sunt discuții în Parlament despre Justiție?

– Ați văzut că nu tresar când spuneți „băsiști”, deși mă simt vizat.

– N-am nimic cu dvs., n-am nimic nici cu băsiștii. Cu toate că, în mare măsură, băsiștii au făcut mai mult rău României decât Băsescu. După părerea mea.

– Da, e părerea dvs.

– Acuma, dincolo, sigur, și cei din PSD, care au continuat această atitudine – și aici Victor Ponta este principalul vinovat de acest lucru – au început să se fofileze, lasă, mai bine, să nu se supere… Cine să nu se supere, că doar nu băsiștii? Că nu de băsiști le era lor. Victor Ponta, după părerea mea, greșește și are o atitudine politicește imorală, pentru că așa cum a vrut să treacă Legea amnistiei când era la mii de kilometri distanță, așa cum vrea să modifice Codul Penal, dar punând câțiva oameni – sigur poate nu cei mai recomandați să facă aceste modificări-, n-are curajul să asume și să spună clar ceea ce eu, atunci când eram în pozițiile respective, am spus: sunt cu totul deplasate scandalul, agitația, istericalele, pardon de cuvânt, care-i cuprind pe unii, pentru că niște parlamentari pun în discuție modificarea unor legi. Indiferent care…

– E dreptul lor.

– E dreptul lor și…

– Și nu pot fi sancționați decât prin vot.

– Evident.

– Dar ce faci că aceste legi atacă o anumită bază a democrației și pot să gripeze funcționarea unui sistem?

– Eu vorbesc de faptul că șeful celui mai mare partid parlamentar ar trebui să spună clar: „Eu sunt de acord cu modificarea Codului Penal, cred că, mai ales ca unul care a participat la angajarea răspunderii, pe acest Cod Penal, care în viziunea atâtora generează abuzuri, vreau să-l schimbăm” sau „Nu, nu-l schimbăm”. Fofârlica asta, pardon de cuvânt, începe să-l caracterizeze pe Victor Ponta în momente-cheie și cred că este principalul impediment ca Victor Ponta, altfel nu lipsit de calități, o mai spun o dată cu toată blândețea și fără nostalgie, să urce o treaptă mai sus ca om politic. Oamenii politici trebuie să aibă curaj.

– Da, oamenii politici trebuie să asume un parcurs, să zică „o luăm la dreapta, o luăm la stânga sau mergem înainte”.

– Liderii politici exprimă parte din opinia publică, pe toată dacă se poate, dar nu o îngână niciodată. Nu poți face politică și nu poți construi stând să te urci pe valul opiniei publice. Liderii politici creează valuri în opinia publică, nu stau

„Iohannis va trebui să-și asume un rol”

– Dan Andronic: Sau să meargă în contra opiniei publice dacă știu că acela este drumul corect.

– Crin Antonescu: – Exact. Revenind la Partidul Național Liberal, drag inimii dvs. și cu siguranță inimii mele, problema, una de timp, este că trebuie să creeze valuri nu să facă surfing pe valuri ale opiniei publice. Iar în chestiunea Justiției, că e fierbinte și ne apasă pe toți, marea dificultate este că trebuia să discutăm despre cum este în Arestul Capitalei și cum este în pușcării, până să intre unii dintre politicieni în pușcării. Pentru că și ăia, care nu erau politicieni, erau tot oameni, aveau același veceu, trăiau în aceleași condiții inacceptabile. Noi trebuia să discutăm despre regimul arestărilor preventive sau nu până să fie arestați unii dintre noi. Este evident că oricât ar fi de corecte niște poziții, și sunt, ele nu mai sunt credibile, pentru că sunt pledoarii pro-domo în fața unei opinii publice care spune: „Domne, indiferent, poate se mai fac și abuzuri, poate mai cad și nevinovați, dar faptul că s-a ridicat imunitatea generică a politicienilor în fața legii, deci faptul că ei pot ajunge, cercetați, închiși ș.a.m.d., e în sine un fapt bun”. Dar discuția despre Constituție, despre Codul Penal, trebuie făcută. Politicienii nu pot fi ridicați deasupra legii, dar nu pot fi duși nici sub drepturile oricărui cetățean din țara lor. Mai devreme sau mai târziu se întâmplă ca acum, de la niște politicieni se ajunge la persoane care nu sunt politicieni, se poate ajunge la erori judiciare, la abuzuri, la lucruri care tensionează societatea. Trebuie foarte multă bună-credință și seriozitate, principialitate, ca să se rezolve toate aceste lucruri. Știu că acum e o agitație să intervină sau să nu intervină președintele într-un anumit caz. Nu mă pronunț în legătură cu asta, dar nu va putea fi evitată asumarea unui rol de către președintele Iohannis exact în această temă, pentru că n-are cine s-o facă. Până la urmă, procurorii au viziunea, punctul lor de vedere, interesul lor profesional și, până la urmă, misiunea lor, așa cum o înțeleg ei. Politicienii au unghiul lor de vedere, au obiceiurile lor, au instinctele lor de conservare. Singura persoană care are în spate opinia publică și care are dreptul de a vorbi în numele ei este președintele.

– Și care are și respirația unui mandat suficient de lung ca să-și poată să-și explice misiunea.

– Exact, este președinte și cred că acest lucru nu poate fi evitat, că nici nu vrea să-l evite președintele.

Publicat in categoriile: EVZ Special
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: