Crin Antonescu, din nou despre somn: Dorm foarte puţin

Invitat aseară la o emisiune la Antena 3, liderul PNL, Crin Antonescu s-a arătat deranjat de faptul că i se reproşează că are un program de somn dezordonat, afirmând că de fapt, doarme foarte puţin.

"Sunt un om care dorm foarte puţin, nu accept să dau socoteală despre chestiunea asta. Oamenii trebuie să ştie dacă trebuia vreodată să fiu undeva şi n-am fost, dacă am  întarziat vreodată undeva, fie că a fost la 7 dimineaţa ori la ora 22", a spus Antonescu.

În urmă cu câteva zile, liderul PNL a susţinut, într-un interviu acordat site-ului zidezi.net că doarme cât vrea el şi se trezeşte când vrea.

„Adevărul este că mă trezesc când vreau eu, indiferent ce cred despre asta prieteni, adversari. Mă trezesc când vreau eu, foarte, foarte des mă trezesc devreme, nu ca să le dau lor socoteală”, spunea atunci Crin Antonescu.

În aceeaşi emisiune, preşedintele PNL a comentat pe baza subiectului plecării din ţară a deputatului Mihail Boldea, apreciind că « pedeliştii au început să fugă, iar autorităţile din Congo ar trebui să aibă grijă, să nu-i lase să se stabilească acolo, pentru că sunt un rău pentru orice ţară."

În plus, Crin Antonescu l-a contrazis din nou pe colegul său de alianţă, preşedintele PSD, Victor Ponta, care a spus că dacă USL va prelua puterea îi va menţine în funcţii pe şefii SIE, SRI şi BNR. "Una-i una, alta-i alta", a afirmat Crin Antonescu.