Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la finalul Delegaţiei Permanente a partidului, că moţiunea de cenzură va fi depusă în a doua jumătate a lunii mai, pentru a fi dezbătută înainte de alegeri. El a precizat că liberalii pregătesc un nou program politic şi economic, relatează Mediafax.
"Au fost prezentate elemente din acest moment ale unui nou program politic şi economic la care se lucrează şi care va fi lansat probabil la jumătatea lunii mai. Am discutat despre un subiect care vă interesează, şi anume moţiunea de cenzură. Nu s-a schimbat nimic esenţial, lucrurile curg în continuare" , a declarat Antonescu.
Întrebat când anume va fi depusă moţiunea de cenzură în Parlament, Cr menţionin Antonescu a răspuns că demersul va fi iniţiat în a doua jumătate a lunii viitoare, posibil în jur de 20 mai, astfel încât dezbaterea să aibă loc înainte de alegerile europarlamentare.
De asemenea, el a precizat că subiectul excluderii lui Radu Stroe, care trebuie validată în Delegaţia Permanentă, a fost amânat din raţiuni de imagine. "Radu Stroe a fost exclus la Biroul Politic, s-a luat decizia de excludere, care trebuie validată de Delegaţia Permanentă. Decizia a fost de a nu pune astăzi pe ordinea de zi această chestiune, ea nereprezentând urgenţă, şi pentru ca dumneavoastă (jurnaliştii, n.r.) să nu vă concentraţi în mod exagerat şi infructuos asupra acestui subiect", a spus Antonescu.